You are here: Home » Episoade » Sunt ipohondra si refuz sa ma tratez

Sunt ipohondra si refuz sa ma tratez

Nu am luat in considerare studiul medicinei niciodata, in primul rand pentru ca recunosc fara rusine ca n-am excelat la chimie (asta daca singura corijenta din viata mea poate fi imblanzita cu formularea de mai sus) si in al doilea rand … ei bine, pentru cele de mai jos – atentie! urmeaza un lung sir de ineptii.

Stiu ca multi spun ca li se pare ca au orice boala despre care citesc. Ei bine, incredibil, dar e si cazul meu! Nu stiu daca l-am dus la extrem, in sensul in care nu m-am intrebat niciodata daca am cancer la testicule, dar totusi, am reusit sa-mi atribui multe afectiuni care n-aveau nici o legatura cu mine. Asta e motivul principal pentru care nu mai citesc forumuri – am facut-o o singura data inainte de operatie, si mi-a fost de ajuns: credeam ca voi muri acolo pe masa, in mainile doctorului, sau ca a doua zi ma voi trezi in coma sau … deloc (daca-mi permiteti exprimarea 😀 ).

Nu stiu daca-s ipohondra. As admite posibilitatea, doar ca nu ma tarai dintr-un cabinet in altul, de la ORL la pneumoftiziologie (asa il retin, fara cautare pe google – nu prea stiu eu ce-i, dar am vazut cuvantul scris pe usi destul de des), nu amenint medicul de familie pentru inca o trimitere la spital (oriunde, nu?) si nici nu bag pastile cu pumnul (exceptand analgezicele absolut necesare – acum si sub forma injectabila!). Pe de alta parte, am atat de multe chestii care ma deranjeaza, incat nu pot sa nu-mi pun intrebari cretine – eu dealtfel fiind o tipa inteligenta si mai ales modesta.

De exemplu, dupa operatie, am avut dureri destul de mari in antebrat; il pun pe Alfa-Ingrijitor sa o sune pe Ciucica (eu n-as fi suportat diagnostiarea prin telefon, era iminent sa nu fac un atac de cord de la vestea proasta pe care o anticipam) sa o intrebe daca am un hematom si in cat timp mi-ar ajunge la inima, ca sa stiu cat mai am de trait. Nu voi motiva cu perfuziile care-mi dadeau stari paranoice, nu-i cazul. Practic, nici acum nu-s sigura ce-ar fi hematomul asta si de ce s-ar deda la a-mi ameninta viata in repetate randuri – fireste, tot in imaginatia mea. Nu mai spun ca orice junghi este un semn de boala, ca orice durere prevesteste operatii, ca pana si carceii pot deveni fatali. Partea buna e ca starile astea de panica ma tin de la 5 minute la o zi, in functie de complexitatea si intensitatea “simptomelor”.

Imi pastrez luciditatea daca nu ma baga nimeni in seama, asa cum un copil care se loveste nu plange decat daca are spectatori. Cand stau singura in casa si sunt indeplinite conditiile de mai sus, nu deschid repede google-ul sa vad ce am exact si eventual cum sa ma tratez sau daca trebuie sa-mi fac testamentul. Daaaar, daca ma intreaba cineva daca ma simt bine, atunci incep sa fac o descriere mai mult sau mai putin detaliata, in functie de timpul si rabdarea interlocutorului, care s-ar putea numi si fisa medicala, odata pusa o stampila pe ea. Ma rog, exagerez, dar asta-s eu.

Paradoxal este ca refuz sa merg la control/medic pana ajung in stadiul in care efectiv nu mai pot. Ca sa dau un exemplu, daca as avea un neg pe mana dreapta, m-as trata singura pana cand ar fi cazul de operatie cu anestezie generala. Dealtfel, cine nu uraste stetoscoapele, ecografiile, seringile si diverse chestiuni metalice, reci si dure, introduse in orificii pentru prelevare de orice, noua metoda de a lua sange (nici inainte nu era bine cand se facea vena stropitoare, dar cand ma uit cum baga acul ala si apoi tot schimba recipientele intr-o sete disperata de sange, de spui ca au o mica crescatorie de vampiri in spate, sau vor sa ma dreneze de tot, parca ma trec fiori), probele de … orice pe care le analizeaza (mereu m-am intrebat cum trebuie sa fie viata unui laborant care analizeaza mostre de … stiti voi), etc? Toate acele incursiuni nevinovate care se fac intru diagnosticare ma fac sa ma simt dezbracata cu un far (ca cel cu care urmaresc evadatii de la puscarie, in filme) bine focalizat pe fizicul meu, intru cercetare.

 

P.S. : Ieri (cand am scris postarea asta – e programata, da) am inceput sa ma intreb de ce slabesc incontinuu de cand m-am operat. N-am modificat nimic in stilul de viata, dar cred ca in curand voi avea nevoie de o schimbare in garderoba, pentru ca inclusiv colantii au inceput sa-mi fie oarecum largi, asta ca sa nu mai vorbim de jeansi sau fuste.

About anne

Inimă tânără, suflet bătrân.

21 comments

  1. Daca e un tertip al subconstientului (sa zicem, dar nu stiu precis) menit sa-ti atraga atentia asupra propriei persoane? Ceva asemanator cu ceea ce fac copiii cand sunt mici si vor sa atraga atentia asupra lor.

  2. Pune mana si trage-i o cura cu cartofi prajiti, saorme si muuulta bere, evident. Mai baga si dulciuri, pateuri si prajituri, doar cat o sa te mai suporte si omul ala slaba? :)))

    • Mananc bine, zic eu, dar nu cartofi prajiti si saorma; fii fara grija, totusi, ca o ard cu paste cu mult sos si pizza (din mancarurile care te-ar face mandru de mine 😛 ). Bere beau destul de des, sa nu-ti faci griji pentru asta!!!

      • Asa, bravo!
        Am scris de doo ori pentru ca nu aparea nimic, si, fiindu-mi somn dupa schimbul 3, am uitat daca am apasat butonul de publicare 🙂

  3. Pune mana si trage o cura cu cartofi prajiti, saorme, bere, prajituri, pateuri, ca sa te iubeasca ursulache si mai tare, ca slabesti prea rau 🙂
    Acuma pe bune, si eu am de vreo 2 saptamani o durere in dreapta, ma gandesc ca-i ficatul marit, dar, culmea!, am tinut dieta de la inceputul anului, am mancat prajeli mult mai rar si am baut zeci de saci de fructe facute suc. Nu mai inteleg nimic…

    • Nu-i vorba doar de aportul alimentar; dupa cum ti-ar spune si Mircea, ar trebui sa fii mai atent la gandurile si sentimentele tale. Organismul poate incearca sa-ti atraga atentia!

  4. metabolism bun zici ca e, poate prea bun!
    treci si pe antrenament usor fizic, permis de organism dupa operatie, adica nu efort pana cazi in cap!
    ceva-ul asta e menit a stimula si hranirea si apoi si odihna va fi mai faina, fara ganduri interioare macinante.
    mai in gluma, mai in serios, incepe prin a reduce aceste manifestari despre care scrii si prin usoara detasare de cuvinte cheia cum ar fi: substante, organe, boala, infectii, spital, ace, cutite, doctori, etc.
    fii deci bine! tot mai bine, pentru ca se poate! si vei si putea chiar tu, cand vei dori chiar-chiar! 🙂 eu cred ca si tu poti, mai trebuie sa o faci chiar tu!

    • Metabolismul meu e foarte echilibrat! Eu as spune perfect, dar altii s-ar lua de mine, asa ca voi pastra o aparenta de modestie! 🙂
      Fac gimnastica medicala, deci nu pot sa spun ca n-am activitate; ba chiar mai merg pe jos, in ciuda faptului ca vremea nu e mereu de partea mea si insista sa-mi inghete mainile si nasul. 😀
      Toate cele bune, ch3815s!

  5. Mai cum gasiti voi fetele hiba in orice. Intai vreti, ca nebunele (nu-mi iau cuvintele inapoi :P), sa slabiti si mancati aer cu iaurt pana ne ia pe noi ameteala. Apoi cand in sfarsit reusiti va e frica ca sunteti bolnave :D.
    Daca te incalzeste cu ceva eu zic (strict din experienta proprie) ca in afara de femeile care lucreaza in domeniu (medici, asistente, infirmiere, PhD in biologie/farmacie) toate sunt cam cum spui tu. Bineinteles cu mici variatii, dar eu inclin sa cred ca asta e starea “normala”. In plus nu vad de ce ar fi reprobabila. Voi sunteti importante e vital sa fiti atente la sanatatea voastra. Noi suntem usor inlocuibili. Ni se rupe.

    • De data asta nu a fost cu intentie; mi-am vazut de viata mea in mod normal, si am mancat la fel ca de obicei, si tocmai de asta ma mir ca am slabit.
      Ah, ce bine ma simt: sunt pretioasa, ba chiar as indrazni sa spun de neinlocuit! Imi place acest concept, cred ca-l voi adopta fara rusine. 😀

  6. practic citind postarea ta…mi-am amintit de o voce stridentă ce mă bâzâia continuu la cea mai mica urmă de răceală sau banal…strănut. ioi! mie mi-e frică de doctori şi de spitale…. 😀

  7. :))) e de ras postarea ta
    Dincolo de asta, cred ca e neplacuta ipohondria , totusi, nu cred ca esti o ipohondra tipica, doar te alinti, nu-i asa? 🙂
    Cititindu-ti gandurile despre hematom (banuiesc ca te refereai la un cheag de sange si nu la vanataia care eventual ramane cateva saptamani) mi-am adus aminte de episodul ala din anatomia lui Grey, in care DennyDucato moare dupa ce transplantul de corazon a reusit.

    Sa te faci bine! 🙂

    • Ma alint. 😀
      Si ma refeream la cheag de sange, nu stiu daca m-am exprimat corect; admit ca e posibil sa ma insel.
      Multumesc pentru urare, dar e posibil sa fiu deja bine si sa nu-mi dau seama : )))))

  8. Si eu am slabit dupa operatia de apendicita, si nu stiu de ce. A durat mai multe luni, poate chiar peste 1 an sa imi revin la greutatea mea asa mai obisnuita…dar eram inca si in crestere ca aveam doar 13 ani, asa ca si cresteam in inaltime in vremea aia, iar reluatul greutatii ramasese in urma.

    Ipohondria este, cred eu, legata de o dificultate de a procesa anxietatea. Nu e cea mai grava dintre diversele dificultati de a procesa anxietatea, ba poate chiar fi educativa daca duce la citit de pe site-uri reputabile despre bolile care ti-e frica sa le ai. Eu, daca ma ingrijorez despre un simptom, ma uit doar pe site-urile NIH, la nih dot gov, si Mayo, la mayoclinic dot com, nu asa pe Google la intamplare !

Leave a Reply to Annemarie Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top