You are here: Home » Episoade » Mutarea, cu articol hotarat

Mutarea, cu articol hotarat

Mi-am adus aminte, saptamana trecuta, despre felul in care m-am mutat in apartamentul in care stau acum. Nu am povestit atunci, si pentru ca in ultima vreme m-am jucat putin cu aspectul interior, mi-am reimprospatat si amintirile cu insemnarile din jurnal.

Asadar… Pe 13 iunie 2011 am dormit prima oara intr-o casa noua, singura. Am muncit la carat si aranjat mobila vreo 3 zile. Din insemnari:

11 iunie  Incepem de dimineata, eu si omul meu de baza. O cafea, repede, dupa care incepem sa caram dulapul la masina. Il prindem bine, si il ducem. Ne intoarcem dupa secretierul meu frumos si drag, cu amintiri, dar extrem de greu. Ehei, asa cum ma vedeti mica si cu probleme la rinichi – deci fara indicatii de a cara greutati – am facut un efort si am reusit sa-l ducem si pe asta la masina. No bun, am ajuns cu el in fata blocului meu (adica ala nou) si l-am dat jos din masina, uitandu-ne in gol, gandindu-ne cum facem. Eu am zis ca nu-l ducem cu liftul, ca mi-e scarba sa-l bag acolo, sa-l pun pe linoleumul ala pe care si sa calc mi-e greata [ce bine ca intre timp s-a renovat!]. Vine un mosulica fara dinti, cam cat mine de “facut”, si se ofera. Si iau baietii mobila si dau bice pe scari, ca deh, domnisoara a zis! :D Cand se intoarce nenea mai zice de cateva ori despre cum a vazut el ca domnita e in impas si inima lui de cavaler nu l-a lasat sa mearga mai departe, si gata. Majoritatea bagajelor le-am carat pe scari, tot din fobie (cea de lift amestecata cu cea de microbi).

Odata transportate toate planificate azi, am inceput sa montam dulapul… Si cum ma uitam eu in dreapta dupa ceva numai ce simt cum imi cade o placa din aceea laterala, la vreo doi metri lungime, peste laba piciorului. Ma uit asa in jos, mirata de intamplare, si zic cu un calm ardelenesc pe care niciodata in viata mea nu m-am gandit ca-l voi experimenta: “mmm, cred ca asta o sa doara”. In 2 minute a inceput sa curga sange, sa se umfle si sa se invineteasca. Gheata n-aveam, plasturii nu ma ajutau cu nimic, asa ca am rabdat. Spre seara a fost mai bine, cel putin puteam misca degetele.

Am montat tot, am pus hainele in dulap, am organizat si chestiunile din secretier, si cum ma aplecasem eu dupa ultima plasa pe care intentionam sa o mut, am ars o frunte de marginea secretierului de-am vazut stelute galbene, la propriu! Si, ca sa fie treaba buna, am capatat si un cucui.

In timp ce faceam ultimele retusuri, suna un individ la usa. Raspund, am zis ca o fi nenea cu frigierul promis. Nimic! Sa ajut la constructia unei biserici. Pfoai, mi-a sarit mustarul, si i-am zis ca 1) casa Domnului nu e pe Pamant si 2) eu abia lucrez la a mea. Ah, nu, asta am visat ca i-am zis, deoarece fiind foarte obosita am zis doar “aa, hm, nu, scuze” si am avut revelatia replicii recalcitrante si, credeam eu, inteligente, la 3 minute dupa ce am incuiat usa.

Tin sa precizez ca la momentul respectiv nu aveam nici pat, nici saltea, nici bani pentru acestea. Intr-un mod miraculos, am avut un noroc financiar si-am stors ultimele parale pentru cel mai ieftin set de la Dede.

13 iunie  Pe la 7, cand ma spalam pe dinti, am primit un telefon de la cineva de la Dedeman ca sa-mi spuna ca vine patul comandat, asa ca m-am imbracat repede si am ajuns in fata blocului in care urma sa ma mut, de tot. Aici am asteptat eu mult si bine, pana cand am sunat inapoi si am zis asa, in gluma, ca eu stau in frig si sper ca vine cineva mai repede; barbatul de la capatul “firului” m-a intrebat cine mi-a zis sa stau pe-afara si a spus ca ajunge intr-un minut. A revenit cu un apel, ca nu nimerea adresa (pentru parcare era nevoit sa mearga pe o straduta prea putin vizibila celor necunoscatori), asa ca m-am dus la masina, m-am suit si l-am ghidat. Asta a fost unul din cele mai faine momente ale zilei: drumul cu masina aceea inalta, de marfa. Ce mici imi pareau toti ceilalti participanti la trafic! I-am zis individului ca am stat in fata blocului pentru ca eu nu dorm aici, drept dovada patul care mi-l livra el. There’s your sign, dupa cum s-ar zice la Blue Collar Comedy Tour.

O discutie interesanta am avut si cu mesterul care trebuia sa-mi monteze jaluzelele pe balcon, si care tot ma amana. I-am spus ca nu mai suport, si mi-a spus ca oricum ziua nu sunt acasa, si deci nu conteaza daca bate soarele; i-am replicat ca nu asta-i problema, ci faptul ca ma vad vecinii – iar el a gasit rapid o solutie: “nu mai umblati dezbracata pe balcon”. 

In acelasi registru, conversatia cu omul care trebuia sa vina sa-mi repare geamul termopan care nu se mai inchide cum trebuie (e inca in garantie): ma roaga sa-i spun ce are, ii explic asa cum pot, si ma intreaba: “e urgenta?”. Hm, inafara de un geam spart, nu vad ce ar putea constitui o urgenta. Dar a fost simpatic.

——-

Intre timp s-au schimbat multe: lucrurile si-au gasit locul lor, am cumparat carti si le-am scos din secretier pe cele pe care le aveam deja, dupa care le-am organizat intr-o biblioteca simpatica, am primit cadouri obiecte decorative, iar o alfa-chitara se odihneste langa o vaza grena cu floarea soarelui. Am adus culoare cu pernutele rosii si crem, cu flori. Am pierdut ore in sir in Ikea in cautarea unui scaun perfect sau a unor suporturi minim invazive (adica pentru care n-ar fi trebuit sa dau prea multe gauri in pereti), a unor autocolante superbe si potrivite cu stilul minimalist, etc. Nu am televizor – si declar asta cu mandrie! Am facut din apartamentul minuscul – pe care am avut marele noroc sa-l gasesc asa cum mi l-am dorit – un adevarat camin. Si acum imi este dor de el cand plec mai multe zile, imi lipsesc caldura si intimitatea lui, colectia de magneti de frigider, floarea de jad sau muscata citronela (le tin in perioade diferite din an, in functie de cum considera Cea Inteleapta ca ar putea supravietui in grija mea), felul in care ma simt atunci cand ma bag in pat, sub cuvertura de la mami, cu laptopul in dreapta sau cu o carte in brate…

Da. Acum sunt mai aproape de “acasa”. 🙂

About anne

Inimă tânără, suflet bătrân.

14 comments

  1. Apăi, să fie într-un ceas bun şi să te simţi bine în noul cuibuşor. Dacă mai faci o pauză din scris poate apuci să postezi şi niscai poze în care să se vadă şi biblioteca simpatică. Succes în toate!

  2. pai sa te lovesti la picior si sa uiti sa zici au! ai facut ca droopy si lupu’ ala din desene, cand se lovea, fugea si urla tare la iesirea din sat (asa imi amintesc de-un episod!)
    dar, saracuta de tine, la cate aveai tu pe cap si ideea in sine a muncii sa te vezi instalata, n-ai mai avut timp si interes pentru durere, ceea ce e brava! 🙂
    dar, sa ti se replice de la jaluzele, apoi chiar m-am amuzat triplu: o data, ca era firesc, a doua ca replicantul s-a scos dintr-o insarcinare intr-un mod care curgea inspre un raspuns de acest fel, comic, apoi a treia dupa felul in care tu insati nu ai reactionat in niciun fel compulsiv, ci ai inteles si tu hazul. intrebare: fara oglinda-oglinjoara, auzi asa, dar Cea Inteleapta e cine, jumatatea estrogenica, bravo mami 🙂 ?

    • Am facut cam ca Droopy, ce-i drept. Dar nu si cand sunt fericita, atunci fac la fel ca lupul care vazuse cantareata aia sexy – vulpe, sau? habar n-am… (e o scena “clasica”).

      • hai mai ca aluia de zici, lupului nu-i mai incapeau ochii-n cap, pe cand tie exprimarea bucuriei ti-e intens redata altfel! deci, nu lift, urcat de scari da! pai asta e gimnastica eficienta, mereu.

        • Scari sa fie! 🙂
          De cand s-a renovat liftul, utilizarea acestuia e pe baza de cartela. Pana sa ma operez, n-am purtat niciodata cartela la mine, ca sa fiu nevoita sa urc pe scari, oricat de lene mi-ar fi. 😛

          • or fi multe trepte pana la usa?
            nu cred sa le fi numarat, nici de intrebat nu fac asta, dar de sunt mai mult de 5 nivele, ar fi bine cand stii de la inceputul zilei ca va fi una obositoare (plina de alergatura si solicitari diverse), ar fi bine sa n-o uiti! din precautie! 🙂 spor la citit!

  3. Ei, da, sa fie intr-un ceas bun!
    Tupeist omul cu jaluzelele. Daca-mi spunea mie asa ceva, sigur isi amintea replica, cel putin patru zile 🙂
    Da macar ti le-a montat pana la urma?

    • Multumesc. Eh, la momentul respectiv probabil ca si eu i-am umplut magazinul de jaluzele cu tot felul de produse de carne, dar acum imi aduc aminte cu amuzament.
      Normal ca le-a montat, doar n-am stat eu in vazul vecinilor atata timp! 😀
      P.S. : Nu umblam dezbracata pe balcon, poate ar trebui sa clarific asta din start, hihi.

  4. cel puţin există….un acasă.
    funny….îmi aminteţti de unul dintre prozatorii mei preferaţi…şi de personajele lui care mă umpleau de lacrimi, de râs…. Al Conan Doi, Tanti Raliţa, Biba, Babane şi Babacu.
    Vlad Muşatescu….
    Faină Mutarea….şi da! acum înţeleg de ce telescopul unui vecin ce stă la 9….e orientat mereu spre JOS!!!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top