You are here: Home » Nostalgic » Meseria e brăţară de aur, orice-ar fi!

Meseria e brăţară de aur, orice-ar fi!

Partial indemnata de cateva comentarii la postarea anterioara, o sa spun o “scurta” poveste despre mine (adevarul e ca nu ma astept sa aiba prea multi rabdare sa citeasca, mai ales ca nu e cine stie ce aventura, dar … my blog, my rules 😀).

Cand eram in clasa a doua, si am inceput sa invat la engleza, eram un dezastru pe cale sa se intample (scriam cu “za”, ca sa va lamuresc); am facut pregatire un trimestru, si am revenit pe calea cea buna a celor care pot scrie dupa dictare. Au urmat ani de studiu, nu prea intens – recunosc, si olimpiade la care, marturisesc, nu m-am facut remarcata pana n-am aflat secretul: 70% eseul, 30% gramatica. Atunci am inceput sa citesc romane in limba engleza si sa urmaresc filme fara subtitrare (inca mai am reflexe din perioada respectiva – cand las documentare sa ruleze pe fundal, de cate ori aud ceva neobisnuit sau nou il intreb pe Alfa-Spectator ce formulare au ales traducatorii) si am reusit astfel sa impresionez putin cu o compunere in care am folosit pentru prima oara vocabularul “castigat” prin lectura.  Cand eram la liceu, compania la care lucreaza tatal meu a achizitionat un echipament nou din State, si am tradus cartea tehnica, atat cat m-am priceput. Prin facultate am tradus (stiu ca ma repet, dar situatia o cere 😛 ), deasemenea, un capitol dintr-o carte, pentru un profesor; plus ceva materiale pentru licenta lui Dex (IT stuff). Pe scurt, viata mea a avut mereu tangenta cu aceasta limba straina.

Cand m-am angajat eu prima oara, a fost pe un post de translator pentru o echipa de americani. Intamplator (sau nu?) a fost una din cele mai frumoase perioade din viata mea, in care am facut zeci de kilometri prin sectie de-am invatat fiecare cotlon, in care lucram de la 6 dimineata pana, uneori, la 7 seara, in care abia asteptam sa ajung la serviciu; dar asta e o istorisire pentru alta data. Dupa cum ziceam, am inceput in campul muncii cu traduceri in si din limba engleza. A urmat o perioada de cativa ani de zile in care am lucrat cu indieni, canadieni, americani, francezi (mai putin) si italieni  – mda, miracolul multinationalelor – si in care am invatat nu doar termeni tehnici, cat si argou si injuraturi. Am ajuns sa pot traduce in timp real, adica aproape in acelasi timp cu interlocutorii (o abilitate nu foarte des intalnita). Am tradus materiale de tot felul, ocazie perfecta pentru a invata word, si pentru a ma familiariza cu excel si visio, microsoft project manager si ivara. Am devenit expert in Lean Manufacturing la Roman si am invatat putin despre WCM numai traducand materialele de instruire. Si tot asa. Nu vreau sa fac CV, doar sa spun ca am avut parte de diversitate. Si ma bucura experientele astea, pentru ca ele fac fata frumoasa a monedei.

Cealalta fata, de care nu prea am vorbit, este “rusinea” aferenta meseriei. Desigur, eu nu am terminat vreo facultate de limbi straine, deci nu este specializarea mea (bine, eu nu am nici un fel de specializare, dar ma lungesc); pur si simplu s-a nimerit ca de ani buni de zile engleza sa fie o constanta in viata mea, si a devenit singurul lucru la care declar cu toata modestia ca ma pricep foarte bine. Cum studiile mele nu ma recomanda, este practic o rusine ca eu am profesat in acest domeniu. Zice lumea ca ar fi trebuit sa fiu inginer. Probabil. Poate m-am razgandit pe drum, sau poate n-a fost sa fie, pur si simplu. Nu-mi pare rau deloc, mai ales pentru ca acum sunt autorizata de Ministerul Justitiei; asta n-are a face cu experienta, cat cu faptul ca, intr-o buna zi, observand ca nu pot depasi conditia de interpret, am hotarat ca daca tot ma ocup cu asta macar sa excelez. Dupa cum mi-a zis un prieten in perioada respectiva: “daca tot sunt maturator de strada, macar sa fac asfaltul sa straluceasca!”

Deci, despre ce-i vorba de fapt? Despre faptul ca multi poate considera ca m-am ratat, pentru ca as fi putut fi un inginer. Daca situatia ar fi fost “clasica”, as fi devenit un proiectant mediocru (de executie nu poate fi vorba) – pentru ca nici nu-mi plac treburile monotone, nici nu ma vedeam facand asta cu satisfactie, ani la rand. Nici ce fac acum nu e o mare realizare, dar imi place, implica raspundere, imi solicita simtul de responsabilitate (dealtfel atrofiat 😀 ) si, cel mai important, rezultatele sunt vizibile si cuantificabile; in plus, nu e deloc plictisitor, fetele din birou asigura o atmosfera de nu m-am plans nici in zilele cele mai grele, si invat multe lucruri. Desigur, din cand in cand traduc rapoarte si situatii care se trimit la Luxembourg, si reclamatii, pentru ca doar in mine au incredere – e un sentiment frumos, simt ca am reusit sa excelez in ceva! Fireste ca nici la varsta asta nu stiu ce vreau sa fiu “cand o sa fiu mare”, dar am hotarat cel putin ca nu mi-e rusine cu ce am fost sau ce sunt. Am muncit cinstit, cu simt de raspundere (intotdeauna mi-am dat interesul pentru traduceri) si n-am furat postul nimanui, n-am apelat la pile, nu am cautat sa-mi fac relatii, etc. si mi-am vazut de treaba mea. Nu inteleg de ce toti ii desconsidera pe cei care fac munci doar aparent usoare (si oricine a incercat sa traduca ceva serios poate confirma), de ce se considera ca daca nu esti director sau cercetator sau daca nu ai o mica afacere profitabila, te-ai ratat; nu toti pun accentul pe cariera sau profesie, nu toti ne-am nascut sa ajungem ceo/cfo/coo la multinationale. Celor care se lupta pentru un post superior, mai bine platit, mai respectabil conform normelor sociale, le urez mult succes. Sincer. Dar as dori sa fiu si eu respectata, chiar daca nu cred si nu procedez ca ei! Asa ar fi corect.

 

P.S. : Unii ar spune ca ma complac. Nu-i asa; pur si simplu n-are rost sa incerc sa ajung ceea ce nu-s. Imi doresc un job unde sa pot fi creativa – atat! Nu vreau monotonie, inchistare, obligatii chinuitoare, rezultate nesatisfacatoare (pentru mine).

About anne

Inimă tânără, suflet bătrân.

11 comments

  1. bravo! 🙂 pentru tot!
    si zi cu spor!

  2. Nu exista meserii usoare sau fara responsabilitati. Orice meserie ne-am alege nu poate decat sa ne faca sa fim mai buni, in niciun caz nu ne injoseste ca oameni. In plus, a fi translator si interpret poarta o responsablitate mare. In momentul in care tu iti pui semnatura pe o traducere sau interpretezi pentru cineva ai raspunderea ca interpretarea ta asupra unui text sau a unei conversatii este in conformitate cu ceea ce a vrut sa se transmita. Altfel se pot pierde multe: de la bani, relatii pana la vieti omenesti.
    Asa ca cei care cred altfel, sa isi vada in continuare de prepararea cafelei ideale si obtinerea culorii potrivite pentru dosul celor carora ii considera superiori.
    Eu voi fi mandru de tine indiferent de ceea ce faci sau vei alege sa faci in viitor!

    • Ei, de vieti omenesti e cazul la tine. Traducerile mele au “greutate financiara”, si aici ma refer la actele pentru vama. In rest, vorba ta: orice meserie e grea (in sensul bun al cuvantului) daca o faci cu raspundere.
      Multumesc, fara tine n-as fi fost autorizata si mandra de ceea ce am facut/fac. 😉

  3. Mie nu mi se pare deloc o rusine sa profesezi in alt domeniu decat in cel in care te-ai format, dimpotriva. Inseamna ca ai si alte talente/cunostinte pe langa cele invatate in facultate si stii sa profiti de ele, ceea ce e foarte bine 🙂 Plus ca a fi translator implica multa responsabilitate – zic eu, care-s in pom cu engleza :D.

    Personal, nu consider ceea ce fac acum o mare realizare, nici nu implica prea multa raspundere, dar pana ma hotarasc (si eu!) ce vreau sa ma fac cand o sa fiu mare, e ok.

  4. Pai o munca de raspundere nu-i neaparat plictisitoare. De exemplu cercetarea este foarte dinamica si ai nevoie de creativitate cu duiumul. Pana si aia de proiectare poate sa fie palpitanta daca proiectezi de exemplu nantotehnologii. Dar inteleg ce vrei sa spui. Cei care considera ca te-ai ratat ca nu esti inginer sunt niste indivizi extrem de nesiguri pe ei. Sunt exact genul care intreaba “ce faci mama cu cercetarea/filozofia/muzica?”. Nu trebuie sa te chinui sa-i educi si cu atat mai mult nu trebuie sa tii seama de parerea lor. Reactia vine din nesiguranta si frustrarea lor. Mai degraba cred ca tu nutresti o oarescare vinovatie ca n-ai o patalama care sa ateste ca esti buna. Ori asta poti rezolva. Fie urmezi cursurile unei facultati (direct sau la distanta) si rezolvi problema asta, fie te duci (daca n-ai facut-o) la Universitatea din Bucuresti si obtii un atestat oficial de traducator. Nu trebuie sa fii filolog ca sa fii traducator. Exista si atestate speciale pentru interpreti. Si rezolvi problema odata pentru totdeauna. In plus cu siguranta vei invata chestii necesare. Cursurile de specializare nu sunt chiar degeaba si invatarea asta in cadru formal este foarte eficienta. Eu sunt total adeptul ei. Facultatea formeaza si niste deprinderi si un mod de gandire care tin de meseria ce o vei presta. E ca o breasla (ghilda) daca vrei. Eu zic ca oricat ai fii de buna e mereu loc de mai bine (nu numai la tine, la oricine) si ca merita sa depui un efort pentru o patalama care ar atesta ca ai specializarea necesara breslei. Altfel vei avea mereu ceva de demonstrat. Si e normal sa fie asa. Orice ghilda se apara de potentiali impostori care-i pot strica renumele. Ca atare chiar daca esti genial vei avea mereu ceva de demonstrat pana vei fi admis, cu acte in regula, in ghilda aia. Merita sa incerci sa faci rost de niste atestate din astea macar ca sa te simti tu mai bine si sa nu mai ai impresia mereu ca trebuie sa te justifici ca nu esti de fapt amatoare.
    Acum nah, eu de fiecare daca cand am avut nevoie de o competenta in plus am aplicat intotdeauna pe varianta in care la sfarsitul specializarii aveam si un atestat. Si voi continua asa. Fiindca eu n-am rabdarea in mine sa-mi explic si justific mereu competentele altora.
    Nici vorba, nu te complaci, faci ce-ti place. Eu doar as sugera sa faci un efort ca sa-ti faci viata mai comoda. Un atestat chiar nu-i greu de obtinut si te scuteste de o gramada de stres. Ia atestatul ala ca pe o arma cu efecte imediate asupra criticilor din jur.
    Booon si iarasi ajung la spam…

    • Pai am autorizatie de translator. Sunt inregistrata si la Tribunal, voi fi chemata in caz ca au nevoie de mine – asta mai mult pentru mangaiera orgoliului propriu. N-aveam nevoie de asta ca sa stiu cat de buna sunt. 🙂
      Si facultatea intr-adevar m-a invatat multe lucruri, care mi-au ramas bine intiparite, fara ca sa fie neaparat vorba de ceva de specialitate. Tatal meu mi-a spus ca oricum atunci cand lucrezi inveti cu adevarat meserie, dar facultatea iti formeaza intelectul – si informatiile le vei gasi pe parcurs, indiferent care sunt ele. Cred ca am fost bine educata.

  5. Eu voiam sa comentez re mai sus re “cei mai interesanti oameni” au parut cei care habar n-aveau ce vor face in cariera o vreme indelungata si acum in sfarsit au aflat: uite ca mie personal nu mi-a trecut absolut niciodata, dar efectiv NICIODATA prin cap gandul ca as putea clasifica oamenii dupa adjectivul INTERESANT ! Chiar am stat si m-am gandit daca eu personal am folosit vreodata acest cuvant in legatura cu vreun om.

    Tata stiu ca precis l-a folosit o data in legatura cu d-na Margaret Thatcher ! (Nu mai tin minte daca si re Angela Merkel mai de mult…dar e posibil sa o fi considerat si pe dansa oarecum interesanta, insa nu la nivel atat de suprinzator ca d-na Thatcher !)

    M-am gandit ca eu in real life cunosc in mod real atat de putini oameni, desi desigur au trecut destui prin fata mea, si profesori si fosti colegi, chiar daca nu mi-au fost mie prea cunoscuti…dar in orice caz mie mi s-ar fi parut absolut toti posibil interesanti daca e sa ma gandesc la acest calificativ, deoarece sincer cred ca atunci cand depui fie si un minim efort sa cunosti un om, chiar si re schita biografica de baza, pai orice om poate parea sau chiar fi (obiectiv) interesant ! (Ca interesant cineva poate fi, cred, numai din punctul meu personal de vedere. Nu stiu daca acest lucru e valabil si pt politicieni, care trebuie sa para interesanti din punctul de vedere a cat mai multi oameni.)

    Re cariera, am stat si m-am gandit si la asa ceva, si pot sa anunt ca daca in viata mea a existat vreodata vreun om care a ajuns la faza la care sa fie el personal INTERESAT/motivat sa imi povesteasca mie personal despre planurile lui de cariera, fie confuze, fie ff bine formulate, si daca eu am avut capacitatea de a intelege ca despre aia vrea sa-mi vorbeasca mie si nu despre altceva, ca sa nu existe absolut nici o confuzie, atunci acel om va fi automat ff INTERESANT pt mine, indiferent daca pare ca stie ce doreste sau nu sa se faca atunci cand va creste mai mare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top