You are here: Home » Perspectivă » “În fiecare om sunt doi oameni; unul e treaz în întuneric, celălalt doarme în lumină.” [Khalil Gibran]

“În fiecare om sunt doi oameni; unul e treaz în întuneric, celălalt doarme în lumină.” [Khalil Gibran]

Am remarcat ca cele mai frumoase texte sunt scrise de oameni a caror suferinta simte nevoia sa fie expusa, impartasita, impartita; ca doar acestia sunt in continua perfectionare a limbajului si cautare de sensuri ascunse. Cuvintele obisnuite nu pot sa redea cu fidelitate zbuciumul interior si visele sfaramate, dorintele frante si lacrimile arse, asa ca autorul este intr-o continua incercare de a gasi metafora perfecta, comparatia revelatoare, interjectia finalului elucidant si hiperbola hotaratoare, toate acestea astepand receptorul potrivit, care sa rezoneze.

Poate strigatul durerii schingiuitoare simte nevoia unui raspuns sau macar a unui ecou, si atunci cauta forma absoluta si de necontestat.

Eu cred ca oamenii impliniti, fericiti, care nu-si chinuie sufletul cu intrebari necontenite nu scriu frumos. Desigur, au o viata linistita pe care ceilalti o invidiaza, insa cele mai frumoase povesti s-au nascut din cele mai adanci abisuri.

“Cele mai puternice suflete s-au născut din suferinţe, cele mai puternice caractere sunt pline de cicatrici” [Khalil Gibran]

 

About anne

Inimă tânără, suflet bătrân.

16 comments

  1. Adica plansul de mila in public a creat capodopere literare? Hmmm cred ca pentru o mare parte cam ai dreptate. Dar mai cred ca dorinta de perfectionare si riguroizate a limbajului poate veni si din alte surse nu doar din dorinta de a-ti striga durerea. De exemplu, poate veni din dorinta de acuratete. Cum vezi la scientisti. Texele unora sunt perfecte. Nu-s literatura, dar si ei folosesc (unii) exact cuvantul potrivit la locul potrivit deci, in felul lor, acele texte sunt capodopere (doar ca mai greu accesibile publicului larg). Daca ar fi sa generalizez: durerea creaza capodopere literare si nevoia de acuratete…articole stiintifice? :D.
    Dar nu putem interpreta si invers? Anume ca noua ne plac mai ales operele literare scrise de indivizi in suferinta fiindca suntem interesat si atrasi de genul asta de drame? Deci ca nu scrisul lor e neaparat (tehnic si artistic) mai bun, dar ca dorinta noastra de a vedea drama sufletului altuia ne face sa avem impresia asta (adica rezonam la asta).

    • Da, plansul de mila in public. =)) Pragmaticule!
      Desigur ca exista mai mult de un motor in aceasta cautare a perfectiunii limbajului, insa asta mi s-a parut mie cea mai comuna. Am citit mai multe opere ale aceluiasi autor, si clar a scris mai bine atunci cand era intr-o perioada mai grea a vietii. Sau poate n-am citit suficient cat sa trag o concluzie (foarte posibil).
      Nu stiu daca e valabil si invers, eu mi-am format “teoria” si o sa dureze ceva pana procesez ce sugerezi tu acolo. 🙂 O sa ma gandesc la asta.

      • Pe orice interactiune ridica problema grea a “intiatorului”. Adica e greu de decelat intr-un sistem dinamic care-i cauza si care-i efectul. Stil (ca tot vorbim de literatura) cine a fost primul “oul sau gaina”? 😀 In cazul nostru: ne place un scriitor deprimat fiindca scrie bine sau ni se pare ca scrie bine fiindca ne place ca e deprimat? :))) Nu-s ticalos cu teoria ta, pur si simplu sunt realmente curios.

        • Dar nu am crezut nici o clipa ca esti ticalos cu teoria mea, ba chiar imi place ca ma pui cumva pe ganduri… 🙂
          Sincera sa fiu, poate empatizez si apreciez tocmai pentru ca am citit atunci cand eram si eu deprimata. Cine stie?
          Si acum adevatul: citesc un blog de mai bine de 1 an de zile; de curand persoana in cauza, inainte nemultumita de viata personala – si eu traiam alaturi de ea (trecusem prin experiente similare), a trait o implinire si a inceput sa scrie intr-un fel care-mi pare mai sec; de fapt, de asta m-am apucat de scris articolul acesta.

  2. deci ti-a placut cartea! 🙂

  3. Nu prea sunt de acord, bazat pe simplul meu exemplu personal re ca eu nu scriu si nu am scris nimic niciodata cand m-am simtit trist sau ff suparat, eu atunci fac efectiv greva si mananc inghetata Haagen Dazs, preferabil cu stafide si rom. Eu nu pot sa scriu decat cand sunt total relaxat si fara vreo emotie deosebit de intensa, si uneori mie mi se pare frumos ce scriu, alteori, (de cele mai multe ori), mi se pare, in mod normal, pur si simplu anost. Eu personal nici nu as recomanda oamenilor sa scrie cand sunt ff tristi sau suparati, ci de a se duce la medicul lor de familie.

    Dupa parerea mea scrisul este si trebuie sa ramana o MUNCA serioasa, nu ceva superficial de luat in seama ca auto-terapie, deoarece si eu am inceput asa, incercand sa previn posibilele sechele ale socului pe care l-am avut cand m-am mutat, trimis de parinti, in Norvegia, insa mi-am dat seama ca scrisul aiurea NU este eficace pt scopul propus, si este mai bine atat pt mine personal, cat si pt eventualii cititori, (facand abstractie desigur de faptul ca eu nici nu am talent de scriitor si nici nu doresc sa devin scriitor, desi sunt fortat in ultima vreme sa merg la niste cursuri de creative writing), sa tac total cand sunt suparat, si sa comunic in scris numai cand mi-am revenit la “normal”.

    Totodata, (si de fapt mai on topic), NU toti scriitorii profesionisti talentati au scris capodopere autentice izvorate din vreo suferinta spirituala extrema personala, ci unii chiar au scris ca sa poata sa isi intretina familia, sau doar ca hobby addictiv, si le-a iesit la fel de bine, ba chiar au devenit faimosi si bogati si s-au facut si filme dupa operele lor.

    Dupa parerea mea, mitul/imaginea artistului de geniu suferind si sarac este un cliseu cultural de secol XIX european, (desi poate ca are radacini international-universale mai adanci, si chiar as vrea sa aflu cine a fost de vina si in acest caz), si este GRESIT sa il citim astfel pe scriitorul profesionist arab-american de origine libaneza Khalil Gibran, nascut si el la sf sec XIX. Intr-adevar dl Gibran o fi cam suferit probabil niste sentimente de rusine si tristete in copilarie dat fiind ca tatal dansului a fost inchis pt delapidare, mama dansului fiind deja la al 3-lea sot cand il nascuse, ea fiind chiar fiica de preot catolic, si mai tarziu a suferit si transmutare imigrationista de generatia 1 in cartierul Brooklyn, NYC, America, unde i-au gresit si numele in catalog, de l-au scris Kahlil in loc de Khalil, plus probabil nervi ulteriori cand mama l-a trimis inapoi la Beirut la scoala la liceu in loc sa il lase sa se integreze cum voia el in New York, plus doliu cand, revenit la NY, i-au murit atat un frate cat si o sora de tuberculoza, plus mama de cancer in adolescenta/tineretea lui. Dar chestiile astea se intamplau la toata lumea si NU au contribuit la opera lui in mod cu adevarat semnificativ. De altfel atat acel frate decedat cat si mama mai mult il incurcasera decat il ajutasera in dezvoltarea lui personala, insa el a ramas un OPTIMIST, si ce a contribuit la opera lui a fost de fapt constiinciozitatea talentata cu care s-a ancorat el de NORMALITATE, si de descrierea FRUMOSULUI si BINELUI real existente pe care el le-a cautat, se pare in mod EXPRES si de-a dreptul INCAPATANAT, plus protectia materna-sexuala probabil de nivel terapeutic normalizator si aia pt el, ca intr-adevar era cam “orfan parasit”, a d-nei Mary Elizabeth Haskell + prietenia de tip philiatic fratesc cu dl Youssef Howayek, un pictor artist prieten libanez. Desigur ca l-a ajutat si IQ-ul. Dl Khalil Gibran este un REZILIENT, asa cum sunt multi, MAJORITATEA, de fapt, a copiilor si tinerilor reali din lume, care reusesc sa razbata cat de cat total OK pt ei insisi si uneori chiar si pt societate, in ciuda unor posibile experiente insotite de sentimente real dureroase si neplacute, care pot parea chiar de nivel de horror story gothic pt unii din noi ceva mai sensibili la diverse imagini, (majoritatea din NOI, de fapt, astia mai obisnuitii).

    Insa pt a-l citi la nivel de APRECIAT pe Gibran, dupa parerea mea, (ca eu personal recunosc ca NU am citit NICI o poezie de el, nici nu cred ca sunt curios sa citesc, deoarece nu prea le am cu poezia), noi NU trebuie sa proiectam sensibilitatile noastre personale pe operele lui artistice, desi desigur ca asa ceva e total OK daca doar vrem sa il citim pt consolare personala…ca si arta poate fi terapeutica uneori, aia de nivel de geniu posibil chiar terapeutica si pt altii, nu numai pt cel care o produce el insusi.

    • Nu pot sa fiu de acord cu tine de data asta. Nu am spus de scrisul in perioadele mai putin bune in sensul de smiorcaiala literara, nu am zis ca e obligatoriu ca autorii sa fie deprimati, pentru ca se poate sa suferi si fara sa-ti vina sa te sinucizi; poti sa-ti pui intrebari fara sa plangi in fiecare seara.
      Eu nu consider scrisul o munca, nu este ceva ce se invata; ori esti talentat, ori nu! Desigur, poti sa lucrezi la vocabular sau la alte artificii care pot infrumuseta aspectul, insa nu oricine poate transmite emotii prin scris. Cand vine vorba de informatii, da, trebuie sa ai mintea limpede; dar nu vorbim acum de compendii si nici enciclopedii. 🙂
      P.S. : Citatele erau un fel de punct de plecare, atata tot.

      • Eu cred totusi, ascultand si citind destule interview-uri cu scriitori profesionisti autentic talentati, si citind si cate ceva despre altii, care nu au trait inainte de vremea interview-urilor, si a cursurilor de creative writing, ca scrisul de nivel autentic profesionist, fie ca e de nivel de geniu ca la dl Gustave Flaubert, fie ca e “doar” de nivel de superior talentat ca la dl Steven King, ESTE o MUNCA, si vasta majoritate a scriitorilor profesionisti talentati si totodata si larg publicati care s-au exprimat in public despre munca lor au spus ca este o MUNCA atat serioasa cat si grea, care de cele mai multe ori necesita atat un antrenament, cat si o disciplina deosebita Nu ma pricep de loc la poezie, este intr-adevar un gen literar aparte care necesita si un talent de nivel si tip de sensibilitate aparte, insa nu prea cred ca genul literar al poeziei ar fi o exceptie de la asa ceva. De asemenea, chiar nu cred ca ar trebui sa fie altfel nici la scriitorii de tip jurnalist (mass-media).

      • (continuare, ce e inainte e la Spam)
        Poate fi, desigur, o munca care iti face placere, sau poate fi o munca de tip addictiv, care iti creeaza si aia un alt fel de placere. Munca NU trebuie sa fie mereu neaparat un chin, desi poate fi uneori si un chin, poate fi chiar un chin care produce placere la cei cu tendinte masochiste. Depinde de om.

        • (continuare in continuare)
          Eu vorbeam mai mult de cum ii apreciem/citim pe scriitori la nivel critic: poti, desigur, la cei talentati de nivel de geniu, sa ii apreciezi doar la valoarea lor terapeutica. Dar eu personal cred ca merita mai MULT decat o astfel de apreciere destul de superficiala. De aia exista profesia de critic literar, si un critic literar etic nu se va multumi niciodata cu simpla inclinatie/tendinta personala de a fi chibit, destul de placuta si addictiva si aia, si va depune si el EFORT EXTRA, mai ales de research.

          Eu, desigur, MA JOC de-a criticul pe bloguri, eu MA JOC pt ca sa-mi treaca stress-ul ca sunt obligat sa merg la cursuri de creative writing cf conceptiei corporatiei pt care lucrez ca TOTI putem sa devenim creativi…chiar si impotriva vointei sau inclinatiilor noastre. Dar eu ma joc, eu nu sunt profesionist. Avusesem o data, mai de mult, intentia de a deveni si eu profesionist la ceva, (NU la ceva creativ), insa mi-am dat seama ca era doar o pretentie copilaroasa.

  4. …bine ca mi-a intrat la Spam ce-am scris…ca recunosc ca era posibil ofensator pt unii, desi nu a fost facut INTENTIONAT jignitor sau ranitor pt absolut nimeni…

  5. sunt de acord cu titlul, fiecare avem in noi 2 oameni. Chiar ma gandeam zilele trecute la chestia asta si eu am tot 2-unul vesel si plin se entuziasm si optimist la munca si unul deprimat si trist acasa, in pantaloni largi si urati de trening :D…cat despre suferinte, my natzi friend (am prieteni ciudati) avea intr-o zi la status “kill the weak ones..” si l-am intrebat daca ar avea puterea sa aplice si pe mine “tratamentul”, pentru ca si eu sunt slaba. Mi-a raspuns ca daca eram slaba, imi luam de mult zilele… :))…si chiar daca par un copil prostanac, poate ca am devenit cu timpul mai puternica decat imi dau seama ca sunt.

  6. Re daca literatura, (poate si arta in general), este Educativa: nu prea stiu…asa, ca linie “directoare” pt mine insumi as putea sa spun ca este OK sa consideri anumite pasaje scrise de scriitorii de nivel de geniu, sau opere de arta de nivel de geniu ca POSIBIL educative, dar in general la nivel moral, nu de SOLUTII, si, la fel, poti utiliza artistii de nivel superior talentat, daca ii vezi, sau auzi exprimandu-se despre sine, ca posibil role-model de TINUTA profesionala, (NU personala, ca acolo nu ai ce sa inveti), deci e tot de nivel de educatie MORALA. Dar trebuie sa stii cu cine ai de a face, ca sunt destui talentati pe lumea asta, si totodata trebuie sa stii ce ti se potriveste tie in acel moment, ca doar la cei de geniu poate poti lua lectii morale mai largi, care sa fie bune-valabile pt o intreaga viata. Astia sunt PUTINI, si ei pot fi recunoscuti pt ca au abilitatea de a-si expune partile ETICE si FRUMOASE din suflet la nivel universal translatabil pt o gramada de oameni ca posibil exemplu.

    NU STIU daca am reusit sa ma exprim corect. Eu personal NU am o lista specifica de artisti de geniu. Eu personal nu m-am ghidat moral numai dupa artisti. Plus ca eu personal nu colind muzee, si nu mai citesc carti de destul de mult timp. Dar RECUNOSC ca si eu sunt si am fost in cautare de role-model-uri, si nu prea sunt multi, cel mult nu sunt aia cu care ma pot identifica eu indeajuns (la nivel de ideal dezirabil desigur, nu ca as putea eu personal sa imi ating vreodata acel nivel de ideal, dar catre care sa consider ca este bine sa tind, asa, mai mult la nivel de tinuta in viata.) Ca de educat simplu, acum in era Internetului, se poate gasi si infotainment calitativ care poate suplini un rol educativ, desi nu la nivel de tinuta sau educatie morala, ci doar informativa, si posibil orientativa catre gasit singur solutii. Cel mai simplu pt mine ar fi fost sa imi intreb parintii, ca am remarcat ca ei ar fi stiut ce sa imi raspunda corect la diversele mele nedumeriri de moment, insa, ca toti copiii, am zis ca o sa invat si eu singur, ca parca asa poate o sa-mi traiesc eu identitatea si viata proprie…desigur, in adiolescenta e si normal sa faci asa ceva, ca doar doresti sa iti conturezi o identitate proprie si sa te definesti/conturezi ca individ separat de parinti si de altii…dar DUPA adolescenta, a incerca sa dibui singur diverse solutii sub pretextul ca iti traiesti viata e uneori, dupa parerea mea, simpla pierdere de vreme, si mai bine te duci sa ceri parerea unui parinte, sau, daca chiar nu se poate, a unui bibliotecar, care sa stie exact sub ce clasificare se afla si posibila ta problema cu posibilele solutii a,b,c, si ai toata libertatea sa alegi. Oricum, salvezi o groaza de timp/efort, dupa parerea mea, si iti ramane si timp si pt munca autentica + iubit daca doresti mai complex, nu doar la nivel erotic, (ca ala vine automat la mai toata lumea)= viata personala optima ceva mai echilibrata si posibil satisfacatoare. Plus iti ramane si timp extra pt pauzele de bungee jumping la aia de tip thrill-seeking, ca sa nu isi mai caute thrills in mod neetic pe pielea altora.
    Daca urmaresti si Fericire, nu doar Satisfactie, s-a aflat si s-a comunicat deja in mass-media in Time Magazine acum cateva luni: ai o sansa mai buna pt asa ceva daca iti aranjezi viata astfel incat sa iti petreci cat mai mult timp cu oameni care iti PLAC (care nu trebuie sa fie neaparat aia de care esti momentan indragostit erotic)

  7. Revin aici cu o recomandare de film pt cei interesati sa il poata aprecia pe poetul Khalil Gibran si dincolo de simplu placut si util informativ-educativ si/sau senzorial placut, (si poate ajuta in plus, dupa parerea mea personala, si la intelegerea conceptului de politica externa de cooperare vs rivalitate aplicat la relatia Franta/SUA vs problemele lumii arabe, insa, din pacate, desi admirabil nuantat pt ilustrarea si intelegerea problemelor trecute pe sec XX si curente, nu aduce prea multe lucruri/idei deosebite mai noi re dezvoltarea valului al 4-lea de feminism in lumea islamica, care reprezinta domeniul de varf de interes si cercetare pt sec XXI in viitor), Le gamin au velo/The Kid with the Bike:

    http://www.youtube.com/watch?v=Ce3t1YIYokY

  8. Link la Spam ! (in sens de alerta pe bord de “Om la apa” !)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top