You are here: Home » Personal » Feminin, de ziua barbatului

Feminin, de ziua barbatului

Exista femeia absoluta, cea care nu inceteaza sa ma uimeasca, si pe care o mai vad in unele din cunostintele mele. Nu stiu cum face, insa oricum s-ar imbraca si accesoriza, este atragatoare si originala; fie ca poarta un tricou, o pereche de jeansi si adidasi albi, sau fuste largi si esarfe infasurate pe cap care-i ascund parul mereu proaspat si curat, este o adevarata placere sa o privesti. Ii sta bine cu orice culoare, in orice circumstanta, din orice unghi as privi-o. E genul acela de femeie care in cea mai torida zi de vara arata ca si cand ar fi facut un dus acum zece minute si miroase a proaspat chiar daca s-a plimbat sub soarele arzator trei ore. Are multe bijuterii pe care le alege cu un stil impecabil, si ii dau aerul acela boho-chic la care visez uneori sa ajung, sau ii confera o nota de eleganta (ceea ce nu e tocmai o caracteristica pe care mi-o pot atribui sau la care sa tintesc). Tenul ei este curat si luminos, mainile fine si calde, iar zambetul este, in ciuda cliseului, cel mai bun machiaj pe care si l-ar fi putut alege. Nu-mi pot inchipui decat ca este o persoana care a gasit echilibrul interior, si asta se vede cu ochiul liber, de la o posta.

Mi-e ciuda cateodata ca eu nu pot fi asa. Mi-e greu sa-mi aleg hainele dimineata, pentru ca multe din ele sunt cumparate dintr-un impuls de moment, si nu prea se potrivesc in peisajul dulapului meu. Daca port un tricou alb, cu siguranta voi gasi o metoda neasteptata in care-l voi pata de cafea sau ciocolata. Daca-mi iau o fusta, reusesc mereu sa o botesc atunci cand ma asez, chit ca incerc din rasputeri sa o aranjez. Ba chiar era o vreme cand orice dres avea o durata de viata mai mica decat a musculitei de otet, pentru ca-mi rasareau in cale, din senin, colturi sau aschii rautacioase care se-ntindeau sa-l agate, fara mila. Bratarile imi sunt largi si arata suspect pe incheieturile mele mici, inelele le gasesc insuportabile si ma deranjeaza enorm, iar colierele nu reusesc niciodata sa le asortez corespunzator. Ceasuri nu am prea multe, dar mi-as dori; din pacate, cele care-mi plac mult, modelele pentru barbati, simple, cu o curea neagra de piele, nu-mi sunt accesibile (financiar). Imi raman cerceii, al caror numar a crescut simtitor in ultima vreme, si prin intermediul carora imi pot manifesta mai liber personalitatea. Recent mi-am achizitionat doar modele cu floricele si gaze si animalute, si ma distrez teribil atunci cand primesc  complimente sau sprancene ridicate si priviri dezaprobatoare. Nu-mi place sa primesc flori, momentul acela al “plasarii pachetului” ma jeneaza intotdeauna, nu stiu cum sa reactionez, daca sunt suficient de recunoscatoare, daca am fost prea rece, dar nu mi s-a citit bucuria in ochi, daca trebuie sa le miros sau nu, etc. Totusi imi place sa am o vaza cu bujori sau frezii, lacramioare, liliac, crini (de fapt, orice miroase teribil de intens), imi place sa ma uit la ele si sa le contemplu atat aspectul ireprosabil (ca orice apartine naturii) cat si semnificatia. Nu mai port tocuri; apogeul pantofilor care ma inalta cativa centimetri s-a dus demult. Acum prefer ugg-urile, tenisii, si in general orice poate fi tarait intr-un mers agale. Am un singur costum cu fusta, pe care l-am purtat la toate evenimentele cu dichis din ultimii ani, si pe care nici nu ma gandesc sa-l schimb, cel putin atata timp cat voi pastra masurile actuale. Parul nu-mi sta absolut niciodata asa cum as vrea, mereu se gaseste cate o suvita care are o directie opusa de restul podoabei capilare; ce-i drept, imi aleg sampoanele dupa miros, deci pot presupune cu succes ca macar la capitolul olfactiv sta mai bine decat la cel vizual. Obisnuiam sa port bratari facute de mine, si pe care, cu o aversiune greu de inchipuit si cu o tenacitate la care nu ma asteptam, mama mea mi le-a interzis, pe motiv ca nu-s de bun gust. Ceea ce ea nu stie, totusi, este ca eu inca imi fac putine modele colorate (cat mai tin si eu minte), si ca le mai port uneori, cand ma simt hippie.

Mi-am dat totusi seama ca n-o sa fiu niciodata femeia aceea perfecta de care am povestit, ca nu pot sa ajung asa pentru ca nu-mi sta in fire. Orice-as face, atunci cand ma imbrac la costum arat ca un copil care probeaza hainele elegante ale mamei. Si poate nici nu trebuie sa fie altfel. Atunci cand eram adolescenta imi inchipuiam ca la varsta pe care o am acum (pe care n-o spun doar ca sa par o femeie veritabila; in plus, e destul de greu de ghicit si ma mandresc cu asta) voi deveni o femme fatale provocand barbatii sa intoarca iminent capul pe strada atunci cand tocurile mele de 10+  imi vor permite sa-mi ridic usor nasul cu o aroganta meritata; mi-am zis ca parul meu lung va flutura in vant, si ca mersul meu unduitor va legana privirile lacome in timp ce eu as fi total indiferenta. Probabil am vazut prea multe filme. Oricum, cert este ca nu sunt asa, si nici nu-mi doresc sa fiu vreodata; as arata caraghios, pentru ca nu asta e firea mea. Cel mai frumos lucru, totusi, este ca mi-am gasit un oarecare stil al meu, si chiar daca nu e mult ravnitul boho-chic, imi place si ma face sa ma simt in largul meu.

P.S. : Nu a fost cu intentie, asa s-a nimerit cu inspiratia. Si nu stiu sigur daca e ziua barbatului, dar cele 40 de pahare ma fac sa cred ca ar trebui sa fie.

About anne

Inimă tânără, suflet bătrân.

44 comments

  1. Eu zic ca ai o problema de abordare aici. Adica, in opinia mea (strict in opinia mea :D) n-ai identificat problema corect. Daca esti atenta ai zis ca (1) “insa oricum s-ar imbraca si accesoriza, este atragatoare si originala” si (2) “Ii sta bine cu orice culoare, in orice circumstanta, din orice unghi as privi-o”. Din astea eu zic ca rezulta clar ca nu conteaza stilul vestimentar sau alegerea si tipul toalei si nici cat e sau nu e toala de patata. N-are importanta nici macar cum arata ele (fizic). Eu zic ca ce poseda doamnele respective este siguranta de sine, naturalete si dezinvoltura. Si asta se observa in in modul cum se misca si interactioneaza. Ce-ti place tie la ele e atitudinea, nu cum sta haina pe ele. Iti place cum se misca, cum sunt tratate si cum te fac pe tine sa te simti. Orice si-ar pune pe ele ar purta cu naturalete incat nu ti-ai putea inchipui ca ar putea fi alta haina mai buna. Tu, probabil, esti prea constienta de tine, te privesti din exterior. De exemplu cand iti iei bluza altba imi inchipui ca esti atat de constienta ca o porti si ca te-ai putea pata, ca inevitabil arati si caraghios in ea si de stres (ca-ti tremura mana pe cafea) dai pe ea. Te-ai intrebat ce ce nu te patezi cand nu ti-e frica ca ai sa te patezi? 😀 La fel aschiile alea ticaloase in care te agati, nu-ti iese ele in cale, dar iti e asa frica ca te agati ca ajungi si dai tu in ele.
    Cred ca n-ai sa ai nici o dificultate sa ajungi ca doamnele pe care le admiri si o vei face fara sa-ti dai seama, in momentul cand te vei relaxa suficient cat sa nu-ti mai pese de ele, sa nu mai vrei sa le imiti inconstient si sa nu-ti mai pese cand iei bluza alba ca te-ai putea pata (:D). Am vazut schimbarea asta la a mea nevasta :). Cum nu i-a mai pasat de public si de alea, dar chiar i s-a rupt de alea “elegante” si a scapat de srtres cum a devenit ca ele si exemplu pentru altele. Brusc nu s-a mai agatat, patat..etc. Deci solutia e sa ti se rupa. Relax, patenteaza-ti stilul 🙂
    P.S: scoate-ma de la spam 😀

    • Ai dreptate, in esenta, Vladimir. Am scris postarea inspirata de o femeie pe care o cunosc, si care nu este neaparat minunat de frumoasa, dar are o atitudine extraordinara si tot ce mai zici tu mai sus, de bine (naturalete, dezinvoltura). Da, imi patez camasile albe pentru ca-mi tremura cafeaua in maini, si imi agat dresurile tocmai in incercarea de a evita asta.
      Nu am o problema de abordare in articol; in primul rand nu am spus ca ele sunt mai frumoase decat mine, ci chiar cred ca am subliniat diferenta de atitudine (sau, ma rog, asa am intentionat). Cum ar fi fost sa scriu un articol “eu nu sunt dezinvolta” si cam atat? 🙂

      • Deosebit! 😀 Sincer daca as vedea asa ceva as sta sa cuget si m-as gandi..wow, ce tipa deosebita. Oare ce vrea ea sa spuna.. cum as putea eu oare sa o..contrazic :D. Glumeam. Dar pe bune mi-ar cadea fata. Apoi i-as spune ca exista Tweeter :D.

        • Mda, deci am procedat corect, avand in vedere ca nu inteleg (ca sa ma exprim elegant) conceptul de Twitter, in ciuda faptului ca imi place logo-ul, sincera sa fiu 😀 . Lasa ca o sa scriu eu ceva, vreodata, care o sa te puna pe ganduri…

          • Pai ma pui tot timpul. Doar ca elaborezi (chestie ce-mi convine). Twitter ca Twitter nici eu nu am cont si nici nu prea intentionez sa fac vreodata, dar da, pasarea aia imi face o foame. Motanul meu tarcat e de acord cu mine in privinta asta.

            • Haha. Mie-mi pare draguta pasarea, si, in plus, eu am o pasiune pentru randunele (nu porumbei, clar nu!).
              P.S. : Ma bucur ca te pun pe ganduri; nu se intampla prea des (sau nu mi se spune…).

            • Cred ca nu ti se spune. Eu in general spun ce cred (ceea ce, pe experimentate, nu-i un lucru bun :D).
              Si eu am o pasiune pentru gobai inaripate, dar de regula in farfurie!

            • Multumesc, esti amabil (ceea ce ma mira, sincera sa fiu). Stiu ca-i aiurea sa spui ce crezi, majoritatea oamenilor spun ca vor sa auda adevarul dar de cele mai multe ori nu e asa. Eu abia invat sa accept criticile, deci feel free sa ma calesti. 😛

            • nu-s amabil. sunt sincer 😀

            • Atunci, ca o lady, iti voi spune multumesc si atat (am citit eu intr-o carte ca asa e elegant, nu “vai, dar nu trebuia” si alte modestii dinastea).

  2. 1. Care zi a barbatului ? Si care e povestea aia cu 40 de pahare ? Ca nu am auzit de ea. Parca era vorba de 40 de mucenici.

    2. Mi-am dat seama de inca o deficienta de-a mea personala citind atat postul principal care m-a predispus in acest sens autocritic, (care NU e rau, e chiar ff util, desi recunosc ca pt mine personal e zilele astea de nivel de chin, pt ca il fac atat de mult cvasi-incontinuu la clasele mele curente de creative writing fata de profesor, si asta tocmai in mod preventiv, plus poate chiar oarecum rautacios furand-i placerea de a o spune el primul, ca sa nu mai aud in continuu de la el ca orice scriu nu e bine, asa ca efectiv, chiar daca raman in continuare ultra-preocupat de mine insumi, nu mai am chef sa o mai fac si in weekend), cat si citind un comentariu al lui Vladen: mi-am dat seama ca pe mine nu cred ca m-a pus niciodata vreun text citit pe ganduri ! Pe mine textele ma informeaza, adica imi ofera ceva, si eu sunt liber sa il preiau, de obicei sa ma bucur daca e ceva placut, sau sa oftez daca e ceva de-a dreptul ininteligibil, sau sa ma incrunt daca e ceva care nu-mi place, si uneori, mai rar, sa il evaluez daca merita sa depun efortul aditional de posibila retinere informativa pt cine stie ce posibila utilitate mai tarziu. Dar ce sa gandesc plecand de la un text ? Poate doar daca am chef sa comentez ceva la nivel de conversatie sociala, sa ma gandesc sa nu fac greseli de exprimare prea multa, sau daca acel text pune vreo intrebare directa terminata cu semnul intrebarii…care, zau, asa ceva e ff rar, ca eu am intalnit asa ceva doar daca se fac lepse din alea, sau pe blogul Roscatei, (linkat de blogul lui Mircea Vladut), care chiar are obiceiul sa ne ceara parerea aproape la sfarsitul fiecarui post, (lucru care m-a atras pe mine pt ca era aproape de nivel de joc interactiv), si cred ca si Andreea Iulia Toma, si loopoo, (cu bloguri linkate tot acolo), au intrebat o data ceva, (prima ceva legat de activitati de mentorat fata de scriitori, si al doilea de ce exista asa de multi preoti gay), atunci sa ma gandesc cum sa raspund corect, atat la intrebare, asa ca la un test la scoala, cat iar si la nivel de corectitudine ortografica si gramaticala. Ah, si mi s-a mai intamplat sa ma inspire un comentator Mugur pe blogul MV sa gasesc 2 titluri pt posibile compuneri de scris dupa ce ies la pensie, “Sufletul meu in jurul lumii in 40 de zile”, (ca a zis ca sufletul unui om mai sta pe acolo dupa ce omul moare o vreme si colinda si prin locurile pe unde a mai fost acel om cat era in viata, 40 de zile, si dupa aia pleaca nu se stie unde sa faca nu se stie ce), si, ca un corolar la asta m-am gandit la bietul meu suflet condamnat sa stea in preajma mea personala inca minim 54 de ani + 40 de zile, inainte sa poata fi in sfarsit eliberat, (asta NUMAI pt buna purtare, ca altfel probabil trebuie sa stea si mai mult acolo captiv), si mi-a venit in cap la titlul, “Condamnat la viata” ! Dar asta e de nivel de inspiratie artistic creativa, nu era chiar de nivel de gandit. (NU zic ca e rau, sau mai putin valoros, mai ales ca asa ceva mie mi se intampla ff rar, deci chiar pretuiesc acest fel de Muze care fac activitati de voluntariat public ca Mugur acolo.)

    De fapt nu stiu sigur daca e o deficienta, nici macar nu credeam ca e ceva asa de important, de fapt nici nu ma gandisem niciodata la asta, insa, auzind ca e ceva considerat de nivel de compliment valoros, deci posibil important de resimtit ca impuls motivant pt o activitate, (ganditul in acest caz, chiar daca eu personal pana acum credeam ca ganditul, ca si dormitul, e o activitate care se poata desfasura automat, de la sine, in general, fara nevoie de motivatie speciala de la ceva anume), acum imediat m-am intrebat daca pe mine m-a motivat ceva vreodata la gandit, si daca da, ce anume, si cand mi-am dat seama ca mie nu mi s-a intamplat niciodata, dar altora posibil ca da…uite asa am ajuns sa trag si eu concluzia, posibil eronata, cine stie, ca o fi vreo deficienta personala, care poate ca ar trebui remediata cumva.

    Uite ca acest al doilea paragraf de imediat de mai sus, (la care au contribuit in mod mai direct Vladen, si in mod mai indirect probabil, desi nu neaparat secundar valoric, si postul principal), ESTE de nivel de reflectare, deci ESTE un fel de gandire, desi, desigur, nu e ceva util nimanui pt ca e despre mine personal, si nici chiar eu dupa ce am scris acest paragraf de fapt nu i-am gasit vreo utilitate deosebita pe viitor la ceva anume pt mine.

    Insa acum ma simt vinovat ca e posibil sa fi demoralizat pe cineva sau sa fi descurajat pe cineva, sau sa fi nedumerit sau pur si simplu plictisit pe cineva prin acest comentariu…ceea ce e tot de nivel de sentiment, NU de gandire…sentiment pe care eu am antrenament special sa il dau imediat la o parte, pt ca in general sentimentele nu sunt utile la nimic special, doar sunt acolo si ele, si trebuie cunoscute si invatate doar pt motivul de a sti sa le recunosti cand apar ca fiind doar emotii, si de a le putea desconsidera imediat din orice proces de gandire, daca, desigur, e urmarit asa ceva…eu nu urmaresc nimic special in acest moment, doar remarcam si consemnam, iar sentimentul de vina mi-a si trecut deoarece eram concentrat atent pe altceva, sa nu fac greseli de ortografie sau gramatica prea grosolane.

    Deci pana la urma chiar va intreb pe voi:

    1. pe voi in mod real v-a facut vreodata vreun text sa va ganditi sau era doar o emotie pe care ati dorit sa o analizati ca sa o recunoasteti, si mai apoi sa faceti ceva cu ea, fie sa o conservati, daca aveati acest interes sau placere, fie sa o dati la o parte, daca nu ?

    2. este oare de nivel de deficienta personala faptul ca pe mine efectiv nu m-a facaut niciodata nici un text sa ma gandesc la ceva anume (cu posibila exceptie a acelui paragraf 2 de tip auto-intrebator de mai sus, care era scris de fapt tot de mine pornit de la o intrebare care mi-am pus-o despre mine pornit de la un comentariu al lui Vladen la un text original scris de Ana Maria, asta ca sa fie consemnat cat mai clar CINE a fost de fapt RASPUNZATOR pt aceasta polologhie de comentariu !) ?

    • Te-ai lamurit cu 9 martie? Daca nu, voi intreba eu “batranii”, pentru ca nu sunt sigura cu privire la traditii, doar am o vaga idee. Da, erau 40 de mucenici, dar erau si 40 de pahare.

  3. Ca de obicei, la Spam ! Dar trebuie sa fie o explicatie ! Ca pe blogul meu de wordpress NU se intampla sa ajunga la Spam decat comentariile alea care sunt clar de spam ca vand Viagra sau nu mai stiu ce ! (Chiar din curiozitate sa vedem daca intra ASTA la Spam aici, care are acest cuvant in el)

    • Rudolph, pe cuvantul meu daca-mi pot da seama de ce ajung comentariile tale in spam. Te asigur ca nu am nimic impotriva lor, ba chiar ai remarcat ca nu am respins nici unul, niciodata.

  4. P.S. Acum, in plus, din cauza acestui text, o sa trebuiasca IAR sa fac LECTII…ZAU ! Ca si Mircea Vladut, care mi-a dat ca tema sa citesc de pe wikipedia sa citesc despre Perceptie, (lucru pe care marturisesc ca inca nu l-am facut ca mi-e si frica sa mai vad pagina aia o data ca are desene de nivel de scheme cu figuri geometrice), acum si tu mi-ai dat tema sa citesc pagina de pe wikipedia si poate chiar si din ALTE dictionare despre ce e un Gand, si ce e Gandirea ! Voi NU stiti altceva decat sa puneti omul sa faca lectii ! Cine NAIBA mai poate sa se gandeasca la ceva, (lucru considerat si declarat ca fiind posibil util si important de voi, Anamaria si Vladem, ca doar voi mi-ati zis asta, daca am inteles eu corect, ca daca nu erati voi, eu ramaneam total linistit si nu incepeam sa ma gandesc asa, chiar posibil total aiurea, deci posibil teoretic chiar NOCIV bunastarii mele personale, ca trebuie sa imi imbunatatesc vreo posibila deficienta), cand are de facut LECTII de CITIT, si inca si de INTELES ce zice acolo ?!

    • Daca opui rezistenta, e mai dureros. 🙂
      Nu trebuie sa cauti o definitie pentru gandire, si nu totul se rezuma la wiki (e interesant, ce-i drept, dar eu nu petrec prea mult timp pe acest site, din diverse motive). Fii putin mai relaxat! Sau macar incearca.

  5. @Rudolph :D. Deeeci: eu cand zic “ma pune ma ganduri” vreau sa zic “ma face sa analizez textul si potentialele semnficiatii”. Cu alte cuvinte, incerc sa analizez daca exista mai mult decat informatia clara transmisa in mesaj. Textele scrise de femei (in general) “ma pun pe ganduri”. Adica imi trezesc nevoia de a le analiza fiindca:
    1) de cele mai multe ori, pe langa informatia propriu-zisa exista si alte intelesuri. Acum marturisesc ca nu prea ma pricep sa le ghicesc. Gresesc de multe ori. Dar totusi, daca sunt chiar interesat, ma intreb “oare ce a vrut de fapt sa spuna” (in 90% din cazuri nu-s motivat si deci ma intereseaza doar mesajul si inteleseul propriu-zis). Uneori insa caut prezenta unui inteles secundar fiindca majoritatea femeilor nu folosesc un limbaj direct si riguros. Eu cred ca sunt constiente de asta si nu vor sa-l foloseasca fiindca uneori ridica probleme diplomatice cand spun lucrurilor pe nume si ca atare ele…sugereaza. E ceea ce maica-mea numeste “fuzzy logic”. Cum spuneam nu ma prea descurc pe motiv de handicap genetic si educatie profesionala care-mi cauzeaza, respectiv agraveaza, lipsa de empatie. De fapt sunt constient de prezenta unor intelesuri secundare strict fiindca mi-a zis mama si sotia ca ar exista. E un sport misto sa incerc sa le ghicesc.
    2) uneori, tot pe motiv de lipsa de rigurozitate si concizie a textului, nu inteleg nici macar mesajul principal. Adica informatia care se doreste transmisa. Si incep sa analizez ce vrea sa spuna. Daca chiar ma intereseaza. Activitatea asta o practici si tu din cate vad mai sus.

    Ca sa ma refer concret: daca Annemarie ar scrie o singura fraza, as analiza ce o impinge pe o femeie care de regula scrie lung sa fie succinta. Care-i cauza. Astfel de gest de obicei bate mai departe decat mesajul evident. Vrea sa mai transmita ceva. Nu ca as fi reusit vreodata sa ghicesc…
    Deci in concluzie, nu-i o activitate deosebita si o practici si tu macar partial. Nu ma refeream la gand in sensul de integrare si exprimare abstractizata a unor informatii stocate in neuroni pornite de la citirea unui mesaj simplu. Ci la analiza logica a unui text precum si a potentialelor conditii in care a fost scris textul. Un pic de pshilogie aplicata daca vrei. Desi nu ma pricep.

    P.S : Rudolph, nu cred ca-s ceva cuvinte indexate (sau poate-s si alea) cred ca noi depasim un anumit numar de cuvinte admis :D.

  6. P.P.S. Formidabil ! Tocmai intorcandu-ma acasa intr-o stare relativ relaxata, mi-am luat inima-n dinti si am dat click. Pagina de pe wikipedia destinata cuvantului “Gand”, (la care e redirectionat si cuvantul care descrie activitatea Gandirii/Ganditului, care NU are pagina separata), are o poza cu o pictura cu persoana care pare oarecum de sex feminin, desi usor nesigur oarecum androgin, imbracata oarecum neglijent, adica asa mai descheiata la gat, stand pe ganduri intr-o pajiste cu ochii indreptati oarecum spre cer, desi parca in mod preocupat de sine mai mult, cu destul de mult alb corneean vizibil, usor parca de nivel post-ictal sau post pseudo-ictal descris in diferite gravuri de sec XIX, si cu o CARTE intre degete, (si chiar e pictat in sec XIX de Almeida Junior, un brazilian elev al d-lui Alexandre Cabanel la Paris, expus de mai multe ori la Salonul de la Paris, si ulterior, intors in Brazilia, decedat violent, prin injunghiere de sotul amantei sale), si ceva mai jos, mai obscur, (ca e si pe stanga paginii, si mai jos, si are text deasupra), statuia lui Rodin “Ganditorul”, cea care arata un barbat deprimat cu umerii oarecum impovarati, lasati in jos si ghemuit in mod ostenit.

    Adica, cu alte cuvinte, pe wikipedia in lb engleza, (care e de obicei cea cu bias-ul politic-cultural cel mai mic), Perceptia e de nivel tehnic informativ de manual scolar cu scheme geometrice de tip ingineresc, iar Ganditul e de nivel literar (fictional) PR ! (Pe alelalte limbi straine la care m-am uitat, care NU includ limbile scandinave, nu exista poze de persoane de sex feminin care gandesc, nici macar asa la nivel visator-romantic, doar aia demoralizatoare si total demotivanta a lui Rodin. NU va zic ce e pe paginile in lb scandinave, pt ca a fost atat de Surprinzator pt mine, ca am ramas cam socat, la nivel de gura usor cascata, ceea ce mi se mai intampla si acum, dupa 1 1/2 ani de la venitul aici, dar si totodata extraordinar de informativ, ceea ce mi se intampla mult mai rar, pt ca de obicei nu prea caut informatii despre Scandinavia cu lumanarea, pt ca, fiind deja aici, nu mai are rost sa depun efortul.)

    • Statuia fara cap? 😀

      • Nu e doar ca e fara cap, sau fara cap asa mai vizibil, dar e de nivel horror de gnom din ala rau de care ti se face frica…eu nici nu am avut curajul sa o studiez mai indeaproape sa vad daca are sau nu cap, efectiv am inchis pagina repede sa nu o mai vad !

        • Apropo de gnomi, daca ajungi prin Bergen si ai timp suie sus pe Fløyen (poti urca cu fløybanen, cred ca funicular ii zice in romana) si dupa ce iesi de pe platoul unde face tot turistul poze, in spate unde-i padurea..e populata de trolli simpatici (e gnom in romana, nu?) la fiecare cotitura. Ce-i drept unii sunt mai putin simpatici. Genul de sculpturi cu care nu vrei sa te intalnesti beat si pe timp de noapte. 😀 Pe langa astia doamna fara cap din Turcia e parfum :)).
          Ca veni vorba, ai vazut ca au poze diferite intre cele doua versiuni? Mai lipseste si link spre feluritele petitii :D. Eu voiam sa vad ce te-a socat si intai, din reflex, am intrat pe nynorsk ca. Si nu intelegeam de ce te-a uimit atat de tare fata aia care cugeta langa barbos. N-am stat sa citesc ca mi-a venit mintea la cap si am zis ca probabil tu, din interes pur practic ai prefera probabil bokmål si acolo am dat peste aratarea din Efesos, mi-am zis ca daaah asta trebuie sa fie :D.

  7. Daa, si mie mi se intampla sa raman in visare in fata unei doamne bine. Atitudinea este totusi cheia, iar pentru mine ramane diferenta de perceptie si autoperceptie intre ceea ce imi imaginam sa fiu la o anumita varsta si ceea ce sunt de fapt. O discrepanta adanca, dar nu neaparat cu conotatii negative.

    • Exact! Atitudinea e cheia, iar discrepanta ne face doar sa realizam ca uneori, pe masura ce ne cunoastetm mai bine, ne dam seama ca unele dorinte nu ne reprezinta cu adevarat.
      P.S. : Bine ai venit! 🙂

  8. Ba da, ai mare dreptate, 1 martie e cu siguranta ZIua Barbatului 🙂
    Femeia perfecta e cea care e iubita de un barbat la modul sincer, caci pentru el Ea e femeia perfecta, si nimeni alta.

    • Mie imi place ff mult ce a scris loopoo aici, am determinat deja, (in mod oarecum chiar posibil paradoxal, tocmai datorita preocuparilor sale poetice), ca el e inginer talentat, deci se pricepe la masinarii si mecanisme, deci el chiar, uite, a reusit sa ma si puna pe ganduri si pe mine re ce bine ar fi sa functioneze asa ceva si in cazul meu ! Si chiar ma intreb de ce oare nu poate functiona, dar m-am consolat cu vechea mea idee a circuitelor de curse de masini, care in cazul dragostei de tip romantic (erotic), la baietii heterosexuali mie mi se pare ca arata si chiar posibil functioneaza cam ca circuitul Bugatti din Le Mans, iar la baietii gay, dupa parerea mea, (desi nu am cum sa demonstrez, e ceva total intuitiv, deci posibil total gresit, nici macar nu am stat sa ma gandesc de ce, doar ma uitam la diverse circuite desenate intr-o buna zi, si mi-am zis, a ! asta e ca la baietii straight si asta precis trebuie sa fie ca la baietii gay !), seamana cu circuitul EuroSpeed Lausitz, din Klettwits, iar la femei habar nu am cum functioneaza pt ca nu mi-am pus problema la nivelul asta de interes aprofundat chiar niciodata inainte, iar re teoria circuitelor de masini m-am gandit abia mai recent, avand ff mult timp liber la dispozitie sa ma gandesc, in ciuda ca nu mai citesc carti, mai mult ma uit la poze in diverse reviste, si pe bloguri ce mai citesc, dar nu in scop de cautat teme de gandire, ci chiar pt ca sa UIT ca trebuie sa mai si gandesc, pt ca pt mine ganditul ramane la nivel de efort, nu de hobby de facut de placere in week-end…dar poate ca o incerca cineva sa-mi explice si mie asa macar de curiozitate, pe intelesul meu, cu ceva care sa arate ca o schema de circuit de curse de masini, (ca altfel de scheme ingineresti si arhitecturale complicate pt mine sunt mai greu de inteles, dar poate ca e OK si cu o poza de cladire sau de alt obiect care macar la exterior sa vad cum arata, ca sa pot sa deduc mai usor cum o putea functiona).

      • Voiam sa clarific ce voiam sa mi se explice cu o schema asa mai simpla sau o poza (NU in cuvinte, si mai ales NU in metafore, ca efectiv NU pot sa inteleg): cum functioneaza indragostirea/dragostea de tip erotic la persoanele de sex feminin. (Nu ma bag la diferentieri intre diverse feluri de dragoste erotica, de ex alea la prima vedere, din alea mai superficiale sau mai profunde, de tip soul-mate, etc, doar aia simpla comuna care se intampla la toata lumea.)

        • Ma gandeam poate ca o fi ca raliul Paris-Dakkar, ca suna mai complicat, mai lung, si mai intr-o directie precisa evolutiv-progresiva decat asa in cerc repetitiv ca un fel de placa muzicala stricata la baieti, si posibil chiar mai periculos asa din partea naturii din jur, (desi si la baieti e periculos daca te ciocnesti sau te rastorni la raliurile astea cu masini, dar e un pericol mai facut de mana lor, nu atat de mediu, pe cand la femei am impresia ca si mediul inconjurator poate fi periculos, nu doar alti concurenti, sau viteza prea mare, sau simple probleme tehnice), deci cu posibile furtuni de nisip, sau alte pericole naturale din jur…dar nu stiu daca am dreptate…e probabil doar un fel de exotism artificial din partea mea, din cauza ca intregul topic mi se pare mai exotic.

    • Ce frumos ai zis! 🙂
      P.S. : Eu ma refeream la 9 martie ca fiind ziua barbatului, nu stiu daca asta s-a inteles din text…

  9. Eu le admir pe femeile care stiu sa poarte accesorii, care improvizeaza tinute wow! din articole vestimentare aparent banale si care se comporta natural indiferent ca sunt pe tocuri de 10 sau incaltate cu tenisi. E si asta o arta, nu? Din pacate nu o stapanesc, asa ca ma consolez cu “less is more” 🙂

    • Eu aveam o colega care purta camasa roz cu bluzita verde si jeansi albastri (plus diverse accesorii altfel colorate) si arata minunat! Eu combin negru cu rosu (de ex) si deja mi se pare prea mult. Pur si simplu nu e stilul meu. Si eu sunt adepta “less is more” (exceptand zilele in care ma apuca vreo nebunie vestimentara)

      • Cand ma apuca nebuniile vestimentare e grav. Nu neaparat pentru ochii si simtul estetic al celor din jur, dar nu-ti pot reda in cuvinte cat de inconfortabil ma simt pe tot parcursul zilei si cat de mult mi-as dori sa ma pot face mica-mica si invizibila sau macar sa ajung mai repede acasa sa scap de nebunia vestimentara 🙂

        • De cele mai multe ori nu ma simt inconfortabil, ba chiar uneori imi place la nebunie si nu ma mai satur sa ma admir, parc-as fi altcineva. Doar ca trece repede, si revin la ce sunt de fapt.

  10. imi pare rau, dar nu am avut rabdare sa citesc toate comentariile :)). ma regasesc tare mult in articolul tau, orice incercare de a fii feminina si gratioasa se transforma intr-un fiasco. eu sunt oarecum complexata de corpul meu (fund mare, burtica, manute durdulii) dar reusesc sa ascund chestia asta spunandu-mi cat de fabuloasa sunt si incercand sa nu dau a rats ass pe opiniile celor din jur. Eu nu cuceresc prin gratie si feminitate ci prin ciudatenia si amuzamentul meu ( sunt foarte amuzanta). Vladen are dreptate (in primul comentariu), trebuie sa nu-ti mai pese de ceea ce cred ceilalti si sa fii tu insati. Indiferent cat de buna esti in ceea ce faci sau cat de proasta, oamenii tot te vor judeca, asa ca mai bine esti tu si macar esti judecat pe buna dreptate. Daca iti spui in fiecare zi cat de deosebita si fabluloasa esti nu o sa mai ai nici o problema, trust me

    • In lumina reflectoarelor sau a flash-urilor camerelor de fotografiat, or fi existand niste sabloane, insa pentru oamenii obisnuiti standardele sunt altele (mai diversificate, nu mai coborate). Eu cred ca o femeie este frumoasa in primul rand daca este ingrijita, curata, daca se respecta; bineinteles, toate astea combinate cu o atitudine usor increzatoare fac minuni.
      Daca reusesti sa fii tu insati, te admir pentru asta; eu inca fac demersuri in acest sens (am fost descurajata si criticata in trecut).

  11. si mie mi s-au spus lucruri urate si poate ca inca mi se spun dar incerc sa ne la pun toate la inima, m-as prapadi daca i-as asculta pe toti. Am urechi doar pentru cei care ma iubesc si imi spun lucruri frumoase. ar trebui sa faci si tu la fel. mie imi e foarte greu sa-mi cladesc increderea in mine si e nevoie de cateva cuvine sa-mi darame zidul sclipitor pe care eu l-am cladit cu truda. atunci ma retrag tot mai mult la mine in carapace, plang, urlu, spart si dupa ce ma linistesc ma apuc iar de construit. nu am alta optiune. have faith me dear and everything will be ok

    • Exact la fel sunt si eu; atatea cuvinte spuse mi-au distrus nu doar incredere in mine, cat si partial speranta ca voi deveni, cat de curand, atat de increzatoare pe cat ar trebui. De cele mai multe ori ma imbarbatez singura (sau se mai ocupa alfa-cheerleader-ul 😀 ) si reusesc sa trec peste, insa in unele zile asa ma napadesc toate… si fac si eu ca tine, dupa care ma ridic, ma scutur, si ma apuc de treaba.
      Pot sa ii incurajez pe altii cu succes, insa cand vine vorba sa fac asta pentru mine imi vine mult mai greu.

  12. daca petreci o saptamana cu mine te convertesc la narcisism (aparent, dar functioneaza) + ca probabil o sa te strici de ras :)) (ce-mi plac glumele mele)

    • Paradoxal, sunt cumva narcisista (se dau niste lupte in capul meu, pfoai!). Si abia astept sa aud glumele tale, ti-am zis ca o sa incerc sa-mi fac timp cand vin incolo.
      P.S. : Alfa-Crausul n-are timp saptamana asta sa-ti inmaneze cartea, din pacate.

  13. nu-i bai, am un teanc de carti acum pe care trebuie sa le citesc. si sper sa ai macar 2 ore libere sa stam la un pahar de vorba. pup, take care

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top