You are here: Home » Perspectivă » O minge, doua mingi

O minge, doua mingi

Eu nu cred ca exista oameni buni si rai; eu cred ca toti pornim la drum cu multe caracteristici comune,  insa pe parcurs ne dezvoltam in mod diferit. Dupa cum spunea cineva, in cele mai multe cazuri este necesara o criza care sa ne scoata din starea de influenta a mintii (unde se gasesc toate lucrurile pe care le-am invatat, care ne-au fost impuse si in care am fost educati) in cea a inimii (pentru care, de fapt, am venit pe lumea asta). Sunt necesare dezamagiri (uneori repetate) dureroase, vise risipite si spulberate, sperante sugrumate de realitate – toate pentru a ne impinge dincolo de limitele pe care singuri ni le impunem si de frica noastra nejustificata. Doar suferinta ne poate opri din goana dupa idealuri “sociale” si ne poate obliga sa ne gandim la ceea ce ne dorim de fapt, pentru sufletul nostru, la ceea ce ne face bine, la cum am vrea sa fie viata noastra (nu cum ar trebui).

Suntem fiinte spirituale – avem emotii, trairi, sentimente, etc. In momentul in care ni le negam, pentru ca nu vrem sa acceptam ca fac parte din noi, pentru ca ni s-a spus ca nu sunt normale, pentru ca nu stim poate cum sa le gestionam, incepem sa le ascundem sub covor sau sa le lasam sa dospeasca. Daca nu exploram ceea ce dorim, vom ajunge sa ne fie rusine de secretele noastre, gandindu-ne ca nu sunt in regula daca nu putem sa le exteriorizam, ca vom fi judecati sau respinsi de societate sau de cei apropiati.

Am citit undeva ca toate aceste frustrari, acumulate, dau efectul de minge gonflabila – imaginati-va ca trebuie sa tineti aceasta minge in apa, ceea ce implica un efort constant, obositor, care la un moment dat va fi intrerupt de relaxare sau de distragerea atentiei, moment in care, fireste, va sari si va stropi tot in jur. De cele mai multe ori asta se intampla atunci cand ne asteptam mai putin, deoarece, dupa cum am zis, are loc intr-un moment in care reusim sa ne oprim din concentrarea maxima de ascundere a adevaratei noastre naturi (de exemplu, atunci cand ne certam cu partenerul inainte de un concediu, cand gandim cu voce tare un lucru in privinta caruia am mintit mult timp, cand am mancat extraordinar de mult intr-o seara dupa trei luni de cura de slabire si antrenamente la sala, sau cand ne adresam iubitei cu un nume gresit, etc).

Atata timp cat nu vom da importanta mingilor pe care, sa recunoastem, credem ca devnim foarte abili in a le controla, vom ajunge mai devreme sau mai tarziu in stadiul in care vor iesi la suprafata intr-un mod violent. Din pacate, de obicei sufera mai mult cei din jurul nostru, care ne-au fost alaturi in tot acest timp, care ne iubesc sau carora le suntem dragi.

Nu trebuie (si nici nu putem – pe termen lung) sa ignoram dorintele sufletului.

Nu trebuie sa ne fie rusine pentru ceea ce suntem.

Niciodata.

 

About anne

Inimă tânără, suflet bătrân.

10 comments

  1. Da, niciodata.
    Totusi, daca ne gandim putin, ce motive am avea sa ne fie rusine de noi insine? Nu e asa ca e atat de absurd sa negam ceea ce suntem?

  2. pentru ca cine procedeaza astfel e captiv, sclav, e molipsit de impresia lasata de el altora, altii care oricum nu-l considera absolut important pentru vietile lor pe el, subiectul care e sclav!
    si atunci nu ramane decat a alege, a recepta, a vedea si cam atat!
    iar titlul tau, unii comentatori sportivi, de regula il mai pocesc, caci pluralul articulat la ei devine “mingii”, la fel ca gafe de genul “ultimile” minute, “executeaza” si altele.
    amiuta n-are mingi gonflabile!

    • Suntem, de multe ori, sclavii parerilor celorlalti. Insa nu cumva asta e o viata irosita, daca o organizam intru multumirea celor de langa noi? Noi suntem centrul universului nostru (care dealtfel n-ar exista pentru noi, daca noi n-am fi) asa ca mi se pare firesc sa avem cea mai multa grija de sufletul nostru, si nu de opiniile altora.
      Si nu mi se pare corect sa ma compari cu niste comentatori sportivi. 😛

  3. Se pare că din acest motiv, în viaţa omului apare suferinţa, ca el să nu se mai preocupe de lucruri exterioare fiinţei lui. Omul trebuie să trăiască pentru el, nu pentru aprecierea celorlalţi.
    Ajungem la străvechea vorbă: “cunoaşte-te pe tine însuţi”

  4. Corect! M-am prins că asta vroiai să spui 🙂 dar am vrut să subliniez că încă de mii de ani ni se spune acest lucru!

    • Daca ni se spun aceleasi lucruri de mii de ani, istoria se repeta si prostii invata din greselile lor si desteptii din greselile altora… cam ce zice asta despre noi si capacitatea noastra de asimilare? 😀

      • Da! Dar teoriile moderne ( 🙂 numite ştiinţifice), contrazic, în mare parte, teoruule străvechi.
        Oare, nu cumva, teoriile moderne, sunt “o emanaţie” a iluminaţilor (teoria conspiraţiei), care reuşesc să pună oamenii pe o cale greşită în viaţă?

        • Nu sunt convinsa de existenta “iluminatilor”, dar exista cu siguranta o dorinta de manipulare a maselor. Calea gresita este, la urma urmei, tot alegerea fiecaruia in parte: daca ascultam prea mult de cei din jur, vom fi influentati; daca ne cunoastem si ne urmam dorintele, vom trai bine si cu folos. “Ei” bineinteles ca incearca, insa exista inca liberul-arbitru.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top