You are here: Home » Personal » Realitatea despre cuvintele mele si intelesurile lor

Realitatea despre cuvintele mele si intelesurile lor

Oana scrie un articol despre “mincinosii” din blogosfera. De fapt, daca nu ma insel si nu sunt vanitoasa presupunand ca e vorba de mine, referirea este la “Calatorind pe palarie”.

Am raspuns intr-un comentariu, explicand pe scurt care-i treaba cu acest blog. Pentru ca setea de informatii personale nu se poate stinge decat cu vreo doua marturisiri, eventual extrem de intime, sa purced la a explica tot sensul si rostul manifestarilor mele in online.

Mi-am facut un blog acum vreo doi ani, sperand sa cuprind in el ceva important din mine. Am inceput prin a povesti lucruri care mi se intamplau, sentimente care ma incercau, aventuri si peripetii, emotii si suparari. Nu am spus decat catorva oameni despre el, si eram ferm convinsa ca nu e citit. Intr-o zi oarecare am descoperit ca unele persoane care nu au ce cauta in viata mea isi bagau nasul in scrierile mele, fie mustacind pe ascuns, fie comentand cu rautate; am decis atunci sa fac blogul privat. Aveam in jur de 12 cititori, si am inceput sa scriu mai liber; mi-am oferit singura posibilitatea de a-mi expune parerile cele mai sincere despre serviciu, prieteni, cunostinte, situatii, etc.

La un moment dat s-a petrecut o schimbare. Una nefericita, din pacate; 2010, anul pe care mi-l bifasem in calendarul ipotetic al vietii pentru reusite profesionale si personale, a devenit un reper incastrat adanc in sufletul meu; un punct de referinta pentru cat de mult m-am putut insela cu privire la anumiti oameni, pentru cat de mult pot suferi, pentru cate nopti la rand pot adormi cu perna imbibata de lacrimi si pentru cat de greu mi-a fost sa ma ridic. N-as fi putut recunoaste atunci ca-mi este dificil sa fiu om; si jucam un teatru prost in societate, pretinzand ca sunt bine, cand abia asteptam sa ajung acasa intre patru pereti, sa fiu singura cu gandurile mele care ma bantuiau neincetat. Si-atunci m-am gandit sa scriu despre asta; sa povestesc nu doar ca sa ma linistesc, insa si pentru ca vreodata, pe viitor, voi dori sa am negru pe alb, undeva, o marturisire care ma va impiedica sa fac aceleasi greseli. Pe masura ce situatia mea devenea mai cenusie, am inceput sa elimin din cititori; intr-un final, am schimbat platforma si am pornit la drum cu doar 4, apoi 3, si momentan sunt mandra ca am doi oameni in fata carora nu-mi este rusine sa ma desfasor, in toate crizele mele de furie sau dragoste de viata. Sunt mandra de felul in care am gestionat situatia, de omul care am devenit si de lectiile invatate; insa atunci nu voiam decat sa nu fiu vazuta si simtita pana cand nu stiam eu ca sunt in regula.

Acum sunt bucuroasa, pentru ca toate dorintele din 2010, alea pe care le spuneam intre sughituri de plans neincetat, s-au indeplinit; pentru ca am gasit o oaza nesperata de liniste; pentru ca am inteles atat de bine anumite lucruri incat tot a capatat sens; pentru ca ma apropii de momentul in care voi putea rosti cuvinte importante, care schimba vieti; voi putea face lucruri la care inainte ma temeam sa visez; voi fi eu insami fara sa ma gandesc la consecinte si repercursiuni; pentru ca, in sfarsit, cred cu tarie ca voi fi un om liber si fericit.

Asa ca nu. Nu pot sa-mi desfac viata in ite marunte, s-o analizez in vazul tuturor. Imi este partial teama sa-mi recunosc esecurile, nu-mi place sa fiu compatimita (mai ales daca e intr-un mod fals sau obligat), nu am nevoie de sfaturi pentru ca oricum fac ce ma taie capul, si nici de reprosuri, pentru ca un om nu trebuie lovit atunci cand este la pamant.

Nu pot sa ma bucur in vazul tuturor, pentru ca lucrurile care ma fac fericita sunt intime, si nu vreau sa le arat, simt ca-si pierd din farmec si stralucire odata scoase la lumina si prezentate unei societati care nu poate accepta ceva atipic. Si stim cu totii ca sunt speciala intr-un mod foarte special. 🙂

Asadar, acum ma joc frumos cu niste cuvinte banale pe acest blog. Tot ceea ce scriu porneste de la ceva ce am trait si am simtit, de la ceva extrem de real si cateodata deosebit; insa nu pot scrie personal – fac povesti din fragmente din viata mea, pentru ca asa fiecare poate intelege ce doreste, poate adapta la propria viata, poate sa-si imagineze orice si sa creada in tot sau in nimic.

Nu mint.

Pur si simplu folosesc oglinzi de circ pentru calatoriile pe palarie.

About anne

Inimă tânără, suflet bătrân.

10 comments

  1. ca autoare de text, faci prin prezenta postare o nu tele-(conferinta), ci o intalnire directa (prin continutul postat in care cuvintele tale devin marturii) cu publicul receptor.
    e bine ca ai depasit faza anabazica, de coborare ontica in adancurile fiintei tale pentru a-ti depasi situatia in care ajunsesei sa nu-ti placa ce traiesti!
    watch bandslam si cu rabdare pana la sfarsitul sau, eu zic ca vei descoperi si aici ceva artistic cu rol pozitiv, de aplicat adica si in viata, uneori. cum ot inceput-a weekendul, great sa fie, tu la fel sa te simti si be happy! 🙂

    • Multumesc.
      Nu stiu cat s-a inteles din textul asta, se pare ca devin din ce in ce mai amgibua in exprimare (datorita restrictiilor repetate de-a lungul timpului), insa poate o sa-mi revin; sau … poate o sa iasa un roman din scrierile astea. Un roman modern. 😀

  2. subscriu opiniei anterioare. 🙂

  3. Si eu sunt mandru 🙂

  4. Iti doresc sa-ti fie bine, mai draga Ana Maria 🙂

  5. Scrie cum vrei tu, ca-mi place. Si nu numai mie, asta-i clar :).
    Te pup!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top