You are here: Home » Perspectivă » Nostalgia

Nostalgia

Aseara mi-am dat seama ca orice s-ar fi intamplat, oamenii au nostalgii recurente, reprimate sau acute, care le stau in calea fericirii. Poate e cam vaga exprimarea, asa ca voi incerca sa dau un exemplu din viata mea (si asa se pare ca vorbesc prea putin despre chestii personale…).

Sa zicem ca atunci cand stateam la Gina Pistol, am crezut ca aia e cea mai urata perioada din viata mea si ca nu poate nici fi mai rau, si nici mai bine; acum am de spus multe povestiri din vremurile alea, si pe toate le retraiesc cu zambetul pe buze. Si nu pot sa nu ma intreb: de ce melancolie, indiferent de eveniment sau rezultat? Pentru ca stiu toti apropiatii mei cat de ciudate si aiurea si incalcite au fost lunile petrecute in apartamentul ala, insa uite ca acum tot ce a fost tragedie (atunci) a devenit comedie.

Raspunsul pe care mi l-am dat singura a fost ca perioadele in care am trait cu adevarat sunt cele mai frumoase; sufletul nu uita niciodata o emotie, si mintea are grija sa le puna in ordine ca sa inteleg si sa apreciez lucruri pe care altfel le-as blestema. Nu exista nici o amintire care sa ma faca sa-mi inclestez pumnii sau sa scrasnesc din dinti. Toate se aseaza, mai devreme sau mai tarziu, si devin perfecte in acest minunat puzzle pe care, hai sa fiu sincera, cateodata imi vine sa-l iau si sa-l trantesc de pereti, sa-l fac bucatele si sa-i dau foc in fata blocului, si ceva cu dansul ploii, etc.

Sfatul pe care mi-l dau mie si altora (dar pe care, fireste, nu trebuie sa il urmeze nimeni decat daca e in asentiment absolut) este ca trebuie sa profitam de fiecare ocazie. Desigur, pare scurt si interpretabil, insa ideea centrala este cea mai buna forma de a trai in armonie, pentru ca nimeni nu vrea sa se intrebe “cum ar fi fost?”. Daca ceva se intampla, e cu un scop; si fiecare din noi alege cum sa-si gestioneze experientele. Dar eu zic asa: decat sa ajung la pensie sa stau intr-un balansoar si sa ma gandesc la vise neimplinite, mai bine imi aduc aminte de momentele in care n-am avut masa si scaune si am facut un picnic in pat, pe o paturica verde ca iarba; de momentele in care n-am avut chef sa mai fiu puternica, dar am avut prieteni buni care au avut grija de mine; de certurile in care am avut curajul sa spun tot ce gandesc, fara sa ma tem sa pierd; de clipele in care am dansat singura in casa, pentru ca mi-era o pofta nebuna; de rasul meu colorat care, la inceput, a deranjat multi oameni; de noptile in care am stat de vorba pana am uitat ca ne este somn; de coincidentele absurde care m-au facut sa cred ca exista ceva dincolo de intelegerea mea, care le potriveste pe toate dupa cum i-ar placea sufletului meu sa fie fericit.

 

About anne

Inimă tânără, suflet bătrân.

6 comments

  1. O cunosti pe Ginuta Pistol, bre?

  2. i like your thoughts! 🙂

  3. Lasă că io-s fană și fără chestii personale, dacă de mine zici cu… :).
    Și… Gina Pistol?!?!?!?!?! :))
    Te-am pupat!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top