You are here: Home » Perspectivă » Tot acasa

Tot acasa

Nu prea am inteles nemultumirea prietenilor mei. Unul dintre ei vrea sa plece. A vazut mai multe tari decat voi vedea eu probabil in toata viata (la cum se prezinta situatia mea, momentan). Insa eu nu trebuie sa calatoresc pentru a sti carui loc ii apartin. Inima ma cheama intotdeauna intre aceleasi coordonate de care am tot fugit.

Sunt intrigata de felul in care alegerile pe care le-am facut s-au aprins ca un fractal in capul meu, in incercarea mea de a intelege posibilele conotatii ale lui “daca”. Insa stiu acum ca singurul lucru, singura sansa de a fi fericita este sa fiu, sa traiesc, sa simt. N-as vrea sa strabat jumatate de glob pentru asta, n-as vrea sa ma marit si sa fac copii, n-as vrea sa ma stabilesc in alta tara ca sa descopar adevarul despre mine. As vrea ca atunci cand iau deciziile astea sa stiu sigur ca m-ar face sa stralucesc. N-am nevoie de toate cliseele americane cu o casuta cu gard alb, nici de cele romanesti cu un sot si copii (singura sansa de a fi “in randul lumii”).

Inca lucrez la mine, inca ma descopar. Cateodata mi-e lene, si las deoparte dalta si tarnacopul si stau sa ma uit la  imaginea de ansamblu; daca nu-mi place, incep in alta parte pana ma plictisesc si de aia; mai trag o dusca de coniac Unirea (ca-n reclama) si mai dorm la munca, atunci cand pot. Arunc din cand in cand casca de protectie, ma duc la sindicat si ma plang, ma intorc la fel de necajita si muncesc in spiritul obisnuintei atunci cand paleste entuziasmul. Sunt departe de vreo descoperire arheologica importanta, insa cel putin stiu sigur ca nu trebuie sa caut in alta parte ceea ce ma face fericita. Ca nu trebuie sa incerc sa invat sa gatesc sau sa ma imbrac in ultimele tendinte, sa fiu o lady sau o femeie de cariera. Ceea ce sunt este ceea ce trebuie sa fiu.

De ce sa ma caut acolo unde nu ma striga pamantul? Acolo unde nu voi fi decat un strain intotdeauna? Acolo unde spiritul stramosilor mei nu vibreaza in tot ceea ce vad? Incercand sa inteleg mentalitatea acestui prieten al meu am inceput sa fiu prinsa in uraganul respectiv, si am avut momente de ratacire cand am vrut sa ma dezic de toate de mai sus; cand am vrut sa parasesc tot ceea ce ma face roman. Da, totul pare trist aici, momentan, din cauza imaginii; insa exista un potential enorm dincolo de toate nimicurile coplesitoare si care innabusesc orice spirit nationalist sau patriotic inca din fasa. Exista undeva un diamant in muntele asta de carbune, un sambure de speranta; exista un motiv pentru care ceva din sufletul meu imi spune mereu “inca putin… mai stai… gaseste putina rabdare si mai stai… nu mai e mult pana cand…”.

Cateodata vreau sa plec. Nu din suflet, ci din minte, din decizii educate si slefuite.
Din suflet imi doresc doar sa stralucesc. Si unde altundeva decat acasa?

About anne

Inimă tânără, suflet bătrân.

3 comments

  1. M-am uitat la poza, nu arati a patriot roman !
    Aparentele astea !

  2. Acasă este locul în care te simţi cel mai bine…

  3. @Invizibilul: Aparentele inseala. 🙂
    @Catalin: Ma bucur ca esti in asentiment.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top